Deși își susține nevinovăția, Simona Halep se afundă în scandalul de dopaj!
Simona Halep își susține în continuare nevinovăția, dar revenirea pe teren a fostului lider mondial se lasă așteptată. Noi informații despre situația nefericită a sportivei au ieșit la suprafață.
Înaintea audierii Simonei Halep la Tribunalul Sport Resolutions, presa sportivă a dezvăluit motivul real pentru prelungirea procesului jucătoarei. „Intenția repetată de dopaj” este motivația emiterii celei de-a doua acuzații adusă Simonei Halep după analiza pașaportului biologic.
„Acuzația suplimentară pentru o iregularitate în pașaportul biologic a fost bazată pe evaluarea profilului doamnei Simona Halep de către un complet independent de experți. Acuzația este separată și adăugată celei deja existente, pentru Roxadustat, care a dus la suspendarea provizorie inițială”, a declarat Nicole Sapstead, senior director Anti – Doping al Agenției Mondiale de Integritate a Tenisului.
SCORUL HR-OFF este parametrul relevant calculat ca raport între concentrația hemoglobinei și procentul de reticulocite (globulele roșii imature din sânge) și care a impus a doua acuzație adusă Simonei Halep.
Valoarea acestui indicator a fost „atipic”, din cauza unei combinații crescute a nivelului de hemoglobina HGB și a unui nivel scăzut de reticulocite RTP, scrie ProSport. Anormalitatea nu poate fi provocată de factori naturali, nici ca urmare a unei afecțiuni medicale, precizează sursa citată.