Scandal uriaș în SUA: Programele de „discriminare pozitivă” din universități, desființate de Curtea Supremă printr-o decizie istorică! 

Politica „discriminării pozitive” din SUA a fost desființată de Curtea Supremă printr-o decizie istorică. 

Curtea Supremă a SUA, extrem de conservatoare, „reformată” de Trump în mandatul său, a pus capăt joi programelor de discriminare pozitivă în universități, într-o nouă răsturnare de situație istorică, la un an după ce a revenit asupra avortului.

Decizia a fost salutată de republicani, dar criticată de preşedintele democrat Joe Biden, care consideră că instanţa supremă a SUA „nu este o Curte normală”.

Mai multe universităţi americane au introdus criterii rasiale şi etnice în procedurile lor de admitere la sfârşitul anilor ’60, la acea vreme pentru a corecta inegalităţile generate de trecutul segregaţionist al SUA şi a creşte ponderea studenţilor de culoare, hispanici sau amerindieni.

Aceste politici, aşa-numite de „discriminare pozitivă”, au fost mereu criticate de politicienii conservatori, care au avertizat că ele conduc la un „rasism în sens invers”.

Până în prezent, ea a considerat „legitimă” căutarea unei mai mari diversități în campusuri, chiar dacă aceasta înseamnă încălcarea principiului egalității între toți cetățenii americani.

Multe universități „au considerat, în mod eronat, că la baza identității unei persoane nu stau testele sale, competențele pe care le-a dobândit sau lecțiile pe care le-a învățat, ci culoarea pielii sale. Istoria noastră constituțională nu tolerează acest lucru”, a scris magistratul John Roberts în numele majorității de la Curtea Supremă.

„Cu alte cuvinte, elevul trebuie să fie tratat pe baza experiențelor sale individuale, dar nu pe baza rasei”, a adăugat el.

Cele mai puternice critici au venit chiar din interiorul Curții, ai cărei trei judecători progresiști și-au consemnat în scris dezacordul profund cu colegii lor judecători.

Este adevărat că se permite universităților să țină cont de „experiențele personale” ale candidaților și de impactul culorii pielii asupra carierei lor, dar acest lucru echivalează cu „a da un porc cu ruj”, a afirmat ea.

„Este o zi mare pentru America”, „ne întoarcem la un sistem bazat pe merit”, a scris fostul președinte republican Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social, artizanul acestei răsturnări de situație, întrucât a revizuit radical Curtea în timpul mandatului său.

În schimb, liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a denunțat o „decizie eronată” care „pune un obstacol gigantic în calea unei mai mari justiții rasiale”.

Democratul Barack Obama, primul președinte de culoare al Statelor Unite, a subliniat că „discriminarea pozitivă nu a fost niciodată un răspuns complet la necesitatea de a construi o societate mai echitabilă”. „Dar ea ne-a dat șansa de a arăta că merităm mai mult decât un loc la masă”, a mai scris acesta pe Twitter.

După mișcarea pentru drepturile civile din anii 1960, o serie de universități foarte selective au introdus criterii rasiale și etnice în procedurile lor de admitere, pentru a corecta inegalitățile provenite din trecutul segregaționist al Statelor Unite.

Aceste politici, cunoscute sub numele de „discriminare pozitivă”, au contribuit la creșterea proporției de studenți de culoare, hispanici și nativi americani, dar au fost întotdeauna puternic criticate în cercurile conservatoare, care le consideră opace și le văd ca pe un „rasism inversat”.

Curtea Supremă s-a pronunțat în mai multe rânduri împotriva cotelor începând din 1978, dar a autorizat întotdeauna universitățile să țină cont  de criterii rasiale.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.