Deputatul PSD, Dan Cristian Popescu, mesaj tranșant: Marcel Ciolacu va performa ca premier și sunt convins că PSD va câștiga toate cele patru rânduri de alegeri de anul viitor!

Domnule deputat PSD, Dan Cristian Popescu, mult-așteptata rocadă, la nivel de premier, între Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, întârziată de greva profesorilor, a avut, în sfârșit, loc. Au existat voci  care spuneau că aceasta nu va avea loc și că greva profesorilor nu a fost chiar atât de spontană pe cât au crezut românii… Cum comentați această situație?

Aveți dreptate. Erau foarte multe voci ale analiștilor politici și chiar ale unor persoane fizice, neimplicate politic, din sectorul 2, cu care am vorbit, și care îmi spuneau că greva profesorilor este doar o manevră, o strategie, pentru a nu se face această rocadă. Pe de altă parte, noi, cei din zona politică, nu am primit semnale cum că nu se va face această rocadă la nivel de premieri. A fost, așa este, această bulversare a societății, generată de greva profesorilor, grevă cu care societatea nu s-a întâlnit foarte des în ultimii ani și poate că de aici a izvorât această incertitudine. Deși, pe fond, profesorii au dreptate, în contextul în care au salarii mici. Îmi pare bine că, până la urmă, în urma negocierilor, s-au rezolvat, în mare parte, cerințele acestora. Sigur, mai sunt multe de făcut, și acum contez și pe profesorii care au acum venituri mai mari, să facă și partea dânșilor, pentru ca, finalmente, să ajungem acolo unde ne dorim cu toții, și anume, la un învățământ de calitate!

Trebuie, până la urmă, să avem copii mai bine pregătiți pentru că aceștia sunt targetul învățământului, nu profesorii, care deși sunt o foarte importantă categorie sunt, până la urmă, cei prin care copiii ajung să fie mai bine pregătiți! Investiția în educație înseamnă investiția în viitor!

Astăzi, nu mai există dubii în privința rotației! Aceasta s-a făcut! Nicolae Ciucă și-a respectat cuvântul și acesta este un lucru bun! Pare că intrăm într-o zonă a normalității, o zonă europeană, unde actorii politici nu se mai țin cu dinții de scaun! Din fericire, începem să punem nevoile și interesele țării mai presus de o funcție efemeră!

„Premierul Marcel Ciolacu, împreună cu acest guvern PSD-PNL, va aduce normalitate și prosperitate pentru fiecare român!”

De altfel, Marcel Ciolacu a spus foarte clar că el este premierul României, nu premierul PSD! Sunt convins că președintele PSD va vedea lucrurile în această manieră a respectului total față de cetățean! Este, până la urmă, modul corect în care trebuie să ordonezi prioritățile și lucrurile! Interesul național trebuie să primeze în fața oricăror alte interese de partid sau de coaliție! Interesul național înseamnă acum să atragem cât mai mult din banii europeni, din banii din PNRR, să facem o infrastructură modernă în România, să temperăm creșterea prețurilor, să creăm, prin investiții, locuri de muncă bine plătite, pentru cât mai mulți români. Acele măsuri prin care se dorește să avem anul viitor un salariu mediu de 1000 de euro, chiar dacă unii le critică și le consideră fanteziste, mie, unul, mi se par foarte bune și realizabile. De asemenea, ne propunem să atingem o țintă de inflație de doar 7-8%, la finele anului, și acest lucru mi se pare realist.

Avem nevoie de această normalitate pentru că doar în normalitate națiunile se pot dezvolta și s-au pus bazele unor companii puternice, a unor economii puternice. Până la urmă, putem avea oameni cu venituri stabile doar în condiții de normalitate.

Gândiți-vă că, oricum, suntem într-o zonă și într-o perioadă cu turbulențe externe. Cu atât mai mult avem nevoie de normalitate, stabilitate și predictibilitate.

Spun încă o dată că sunt convins că premierul Marcel Ciolacu, împreună cu acest guvern PSD-PNL, va aduce această normalitate și prosperitate pentru fiecare român.

„Marcel Ciolacu a schimbat într-un timp scurt imaginea PSD!”

 Ce le răspundeți celor care susțin că Marcel Ciolacu nu are anvergura unui lider politic care să dețină funcția de premier, într-o perioadă de criză acută, cum este cea pe care o traversăm în această perioadă? Poate răspunde premierul Marcel Ciolacu așteptărilor milioanelor de români?

Opoziția vine cu critici de nivel personal sau de partid care sunt, cumva, desuete. Eu aștept de la aceștia (și o spun foarte deschis, fără niciun dram de ironie) să vină cu noi la masă și să propună soluții viabile. Cu toții suntem sătui de jigniri, de atacuri la persoană, de scandaluri, de circ. De 30 de ani, ne tot lovim de aceste scandaluri politice ce par fără de sfârșit și cred că oricine, fie el la Putere sau în Opoziție, din societatea civilă sau chiar un simplu cetățean, dacă are o soluție, ar trebui să vină să o spună, și noi, cei aflați la Putere, o vom aplica. Este nevoie de această conlucrare interpartinică, intersectorială, pentru că dezvoltarea României este cel mai important deziderat. Trebuie, ca stat, să ajungem la locul nostru, geografic, natural, numeric, în Europa.

Și în lume și în Europa, sunt multe probleme, dar este nevoie să fim uniți și să recuperăm niște zeci de ani pe care îi avem în urma unor economii, astăzi, puternice și competitive care, la un moment, erau la nivelul nostru actual.

Revenind la Marcel Ciolacu, chiar dacă provocarea este foarte mare și lucrurile nu sunt simple, cred că liderul PSD a demonstrat într-un timp scurt că a schimbat fundamental imaginea PSD. A preluat partidul în timpul unor mari convulsii în care PSD era considerat oaia neagră a politicii românești. Să nu uităm că PSD a pierdut guvernarea, în noiembrie 2019, deși deținea majoritatea în Parlament, după ce schimbase trei guverne, după ce fusese dur contestat în urma modificărilor aduse Codului Penal. Era o perioadă de mari contestări și, cu toate acestea, Marcel Ciolacu și-a asumat un rol care era mult mai greu atunci, decât cel de acum. Și Marcel Ciolacu a reușit să schimbe imaginea partidului și să câștige toate alegerile în care a condus PSD și mă refer la alegerile locale și la cele parlamentare din anul 2020. Mai mult, a reușit să facă din PSD un partid care a fost rugat să vină, alături de la PNL, la guvernare, la finele anului 2021, pentru a stabiliza România.

Astăzi, PSD a reușit prin persoana lui Marcel Ciolacu să aibă un premier PSD, primul din ultimii patru ani, iarăși în contextul unor mari provocări și cred că, așa cum a reușit să schimbe imaginea PSD și să-l întărească politic, va reuși și să facă lucruri importante pentru România! Marcel Ciolacu privește lucrurile foarte democratic, privește lucrurile prin instrumentul discuțiilor, consultărilor și al dialogului. A demonstrat acest lucru și cu ocazia grevei profesorilor, dar și atunci când s-a format actuala alianță de guvernare. Cred că personalitatea dânsului va aduce un plus dezvoltării României.

Reprezintă ieșirea/scoaterea UDMR de la guvernare un avantaj pentru PSD?

Nu vorbim în acest caz de o decizie politică premeditată. A fost, efectiv, rezultatul negocierilor pentru noul Guvern. Lucrurile au fost foarte transparente, din punctul meu de vedere. Cred că ar fi trebuit să fie, dacă pot spune așa, mai ermetice, mai închise, aceste negocieri! Cetățenii nu cred că au fost prea interesați de toate aceste discuții privind rămânerea/ieșirea UDMR de la guvernare. Până la urmă, s-a văzut foarte clar, în urma transparenței acestor negocieri, care au fost motivele ieșirii UDMR de la guvernare. Ei au dorit să-și păstreze aceleași ministere și acest lucru nu a mai fost posibil! Asta nu înseamnă că, după alegerile, din 2024, UDMR nu poate fi considerat un partener viabil pentru o viitoare Coaliție de guvernare.

“Tentația populismului va fi foarte mare, dar sunt convins că Marcel Ciolacu și PSD vor face față cu brio acestei perioade”

Cât de greu este pentru PSD și, implicit, pentru premierul Marcel Ciolacu faptul că urmează un an electoral cu patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale? Funcția de premier pe care o deține liderul PSD poate juca un rol de paratrăsnet al nemulțumirilor populare…

Aveți perfectă dreptate. Pentru orice Guvern, este foarte greu să conducă țara într-un an electoral. Toată lumea, toate categoriile sociale, vor cere ceva, vor pune presiune. Este, ca atare, o provocare foarte mare. Lucrurile se vor realiza mult mai bine prin dialog și discuții. Marcel Ciolacu este însă un foarte bun negociator și va putea, printr-un dialog onest, să arate fiecărei categorii sociale ce se poate face și ce nu, cu argumentele și cifrele de la buget pe masă, cum se spune! Inclusiv această grevă a profesorilor cred că a fost gestionată cu o mare prudență, necesară acestei perioade. Vă spun că, dacă eram acum 15 ani, am fi avut premieri și președinți care, din pix și din rațiuni electorale, ar fi majorat salariile profesorilor, pentru ca ulterior să ridice din umeri și să spună că nu sunt bani la buget pentru această decizie. De această dată, s-a procedat corect, prudent, li s-a spus profesorilor cât se poate, ce se poate face în acest sens în viitor. Lucrurile, până la urmă, au intrat într-o spirală corectă!

Presiunea va fi mare, anul electoral, fără precedent, va avea patru rânduri de alegeri. Tentația populismului va fi foarte mare, dar sunt convins că Marcel Ciolacu, care va performa ca premier, alături de PSD va face față cu brio acestei perioade și sunt convins că PSD va câștiga toate cele patru rânduri de alegeri de anul viitor.

“Cred că, înainte și după alegerile europarlamentare, vor fi tensiuni foarte mari în PNL și vor exista grupări în partid care vor cere ieșirea de la guvernare!”

 Aveți încredere că PNL va rămâne până la capăt un partener de alianță, loial PSD și guvernării?

Eu sper că PNL va rămâne un partener corect cu noi, până la capăt. Oricum, premierul Ciolacu a declarat public că, dacă PNL va ieși de la guvernare, dânsul își va depune mandatul de premier. Și, atunci, soluția corectă ar fi alegerile anticipate! Repet însă că sper că PNL va rămâne la guvernare, în coaliție cu PSD, (cel puțin) până la alegerile parlamentare și prezidențiale de anul viitor. Cred că, înainte și după alegerile europarlamentare, vor fi tensiuni foarte mari în interiorul PNL și cred că vor exista grupări în partid care vor cere ieșirea de la guvernare. Sper ca rațiunea să prevaleze și liberalii să înțeleagă că România are nevoie de stabilitate și nu de alegeri anticipate! România are nevoie să atragă bani europeni, are nevoie de infrastructură și de prosperitate pentru români. Restul sunt instrumente politice pe care nu ar trebui să le utilizăm în această perioadă.

“Polul USR-PMP-Forța Dreptei, este, cel mult, o asociere a perdanților, a loser-ilor, care o să aducă trei grupări, cu trei rânduri de frustrări!”

Pot reprezenta USR, PMP și Forța Dreptei o alternativă la actuala Coaliție?

Sub nicio formă. Încearcă, împreună, să pună bazele unui pol de opoziție dar, din păcate pentru dânșii, acesta nu poate ocupa decât locul patru la viitoarele alegeri. În niciun caz acest așa-zis pol nu poate reprezenta o alternativă politică viabilă pentru România. Ca și în cazul lor, nici cei de la AUR, aflați astăzi pe locul doi în sondaje, nu pot fi o alternativă viabilă, în contextul în care nu există experiența guvernării și o structură competitivă de cadre care să poată lua conducerea României. Există, mai mult, o poveste care nu are un fundament credibil în spate.

La vârful PSD, nu există niciun scenariu care să ia în calcul că AUR ar putea câștiga alegerile parlamentare de anul viitor. Vă pot prezenta însă perspectiva mea personală. Cred că AUR va obține un scor cu 2 în față, cel mai mare scor va fi luat la europarlamentare. Aici, perdantul va fi PNL, care nu va obține la europarlamentare decât locul 3. După europarlamentare, cei de la AUR vor începe să scadă în sondaje pentru că, la locale și parlamentare, contează și persoana pe care o propui, dar și susținerea organizațională a filialei. La europarlamentare, vom avea niște alegeri foarte depersonalizate și vor lua un scor mai mare! Contează foarte mult și prestația lui George Simion. Este un partid care stă doar într-un singur politician cunoscut, dar există și aici un risc.

Revenind la polul USR-PMP-Forța Dreptei, este, cel mult, o asociere a perdanților, a loser-ilor, care o să aducă trei grupări, cu trei rânduri de frustrări, și care împreună vor obține un scor electoral mai mic decât ar avea cele trei partide separat.

Cum vedeți poziționarea președintelui Iohannis, în acest ultim an și jumătate de mandat?

Cu siguranța va pierde din influență, în fiecare zi. Pe măsură ce ne apropiem de finalul mandatului, se știe că influența președintelui scade. Probabil, tensiunile din PNL vor avea legătură și cu acest lucru. Eu sper ca liberalii să fie uniți și să rămână, în ciuda ciclului de alegeri, un partener corect pentru PSD, dar și pentru România.

Un interviu realizat de Iulian Badea

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.