George Simion vrea o singură lege pentru serviciul de taximetrie: Dacă se continuă în ritmul acesta, în doi-trei-patru ani nu va mai exista în România-meseria de taximetrist!

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a declarat marţi că nu ar trebui să existe două legi care să reglementeze serviciile de taximetrie şi ridesharing.

Alianţa pentru Unirea Românilor a organizat, marţi, la Palatul Parlamentului, dezbaterea „Ridesharing-ul în România – provocări şi soluţii privind activităţile de transport alternativ”, scopul evenimentului fiind acela de a iniţia şi media întâlniri cu reprezentanţii puterii legislative, în vederea expunerii situaţiei în care se află acest sector de activitate.

„Sperăm ca, în urma dezbaterii de astăzi, premierul Ciolacu să deschidă uşile unor oameni care practică o meserie, care, probabil, dacă se continuă în ritmul acesta, în doi – trei – patru ani nu va mai exista în România – meseria de taximetrist. În reglementatorul meseriilor nu am văzut meseria de uberist. Poziţia AUR este următoarea: în momentul în care Alianţa pentru Unirea Românilor preia guvernarea, nu vor mai exista două legi care să reglementeze acelaşi serviciu, va exista una singură, căreia trebuie să i se supună toată lumea”, a afirmat preşedintele AUR, potrivit unui comunicat de presă.

George Simion a mai spus că, „dacă Guvernul Ciolacu, în momentul acesta, nu ştie de unde să mai găsească bani şi nu mai are fonduri la buget, poate se uită cineva din consilierii domnului prim-ministru şi o să vadă (…) câţi bani sunt scoşi din ţară, luaţi de la firmele româneşti care practică taxi şi duşi la firma Uber şi firma Bolt, care nu respectă legea existentă în momentul acesta pentru ei”.

„Au o firmă care are 15 – 20 de angajaţi şi fac numai servicii de marketing, dar nu au şi firmă care să facă serviciile de transport aici, în România”, a adăugat Simion, care a menţionat că a avut în ultima lună „delegaţii din partea reprezentanţilor şoferilor de taxi, din partea dispeceratelor, din partea asociaţiilor care s-au format sau se formează şi au reuşit să creeze o alianţă la nivel naţional, care să tragă un semnal de alarmă pe aceste aspecte”.

Liderul grupului deputaţilor AUR, Antonio Andruşceac, a pledat pentru o legislaţie unică. „Ne dorim o legislaţie unică, astfel încât să fie inclusivă, nu exclusivă. Ne dorim să înţelegem problemele tuturor şi să le soluţionăm într-un fel care să fie în folosul, în primul rând, al consumatorilor, al celor care sunt beneficiarii serviciilor dumneavoastră. (…) Ne dorim cu toţii o reglementare echitabilă a acestei profesii şi nişte soluţii care să vă pună pe toţi cei care lucraţi în acest domeniu pe picior de egalitate şi într-o competiţie corectă”, a spus Antonio Andruşceac.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.