Cum pot fi pierdute voucherele de vacanță

Voucherele de vacanță sunt acordate conform regulilor negociate în contractele colective sau, în urma consultărilor cu angajații, în regulamentele interne.

Potrivit unui proiect de lege, angajații din sectorul privat ar putea primi din partea statului vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei. Este de așteptat ca acest lucru să se întâmple începând de anul viitor. Prin această inițiativă se dorește susținerea turismului din țara noastră.

Pe de altă parte, din cauza deficitului bugetar, PNL ia în calcul renunţarea la acest beneficiu şi în ceea ce-i priveşte pe bugetari.

Angajatorii din privat au mai multe variante prin care pot suporta, dacă-și permit, cheltuielile de vacanță ale salariaților lor. Una dintre variante este acordarea voucherelor/tichetelor de vacanță, pentru care nu se datorează contribuții, ci doar impozit și care reprezintă un beneficiu inclusiv pentru turismul autohton.

Deși încă din 2021 trebuia să se aplice o reglementare adoptată acum mai mulți ani de Parlament, tot OG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță a rămas și în 2023 reperul legislativ pentru acordarea de vouchere pentru angajații de la privat (Legea nr. 165/2018 se va aplica pentru vouchere abia din 2027, după ce termenul a fost amânat de trei ori).

Voucherele se pot acorda anual în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. Pe de altă parte, Legea biletelor de valoare (Legea 165/2018) prevede că voucherele de vacanță în mediul privat se pot acorda (per salariat) în limita a șase salarii minime brute pe țară în decursul unui an fiscal. Asta ar fi înseamnat, în 2023, o limită maximă de 18.000 de lei, doar că, așa cum spuneam, Legea 165 încă nu se aplică, iar limita rămâne cea din OG 9/2009. Voucherele se pot acorda acum doar electronic, varianta tipărită fiind eliminată de anul trecut.

„Angajatul care beneficiază de vouchere de vacanță nu mai beneficiază de prima de vacanță în cursul anului fiscal”, scrie în OUG nr. 8/2009 – în acest material prezentam, la început de an, care sunt variantele pe care le are la dispoziție angajatorul pentru a suporta în total sau în parte vacanțele angajaților (întrucât voucherele nu sunt singura opțiune – se pot acorda prime de vacanță, al căror regim este acela de venit suplimentar salariului, impozitat și taxat cu toate dările fiscale pe care suportă și salariul, dar se mai poate folosi și opțiunea decontării ulterioare a cheltuielilor de vacanță).

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.