Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg: Alocarea de fonduri pentru utilizarea brevetelor de invenții în energii regenerabile este o necesitate!
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a precizat, în plenul PE, că alocarea de fonduri este o necesitate pentru utilizarea brevetelor de invenții în energii regenerabile. “Cred că energiile regenerabile sunt necesare, dar nu trebuie exclusă biomasa regenerabilă”, a punctat eurodeputatul Grapini.
“Sigur, energia regenerabilă și sursele de energie regenerabile sunt necesare pentru a proteja mediul. Ceea ce trebuie să subliniem, însă, este că trebuie să existe flexibilitate în această privință și este bine că vorbim de o Directivă, și nu de un Regulament, și, în context, le răspund, astfel, colegilor care susțin că nu trebuie inclusă biomasa, ci trebuie să fie doar energie eoliană”, a precizat Maria Grapini.
Potrivit europarlamentarului PUSL, nu în toate statele membre ale UE există același tip de resurse.
“Nu bate vântul la fel în România sau în Olanda. De altfel, nu avem, de la stat la stat, aceeași energie solară. De aceea este bine că s-a lărgit sfera de energie regenerabilă”, a mai spus Maria Grapini.
De asemenea, a adăugat eurodeputatul PUSL, este foarte important modul în care se flexibilizează amplasamentele și autorizațiile în privința energiei eoliene astfel încât costurile să nu mai fie atât de mari și, ca atare, să poată avea acces și întreprinderile mici și mijlocii.
„Și mai vreau să propun ceva: dacă tot punem accent pe inovare de ce nu s-ar putea ca inovatorii din statele membre care au deja brevete de invenții să poată să acceseze fonduri direct de la Comisia Europeană, din bugetul Uniunii Europene, și să nu mai treacă prin procedurile naționale”, a conchis Maria Grapini.