Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, mesaj tranșant: UE poate fi competitivă în raport cu celelalte state doar dacă are asigurate materii prime sustenabile!
Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a precizat, la Strasbourg, că pentru a produce în UE materii prime critice și materii prime de substituție trebuie susținută cercetarea!
„Dezbatem un Regulament extrem de important pe care cred că îl discutăm destul de târziu. Acest Regulament trebuia lansat cel puțin, în același timp, cu Regulamentul Verde pentru că trebuie să înțelegem că lucrurile trebuie făcute simultan. Nu putem să lansăm Pactul Verde, nu putem să lansăm Strategia de reindustrializare a UE, fără să avem acest Regulament, acest document legislativ legat de asigurarea aprovizionării durabile și sustenabile a materiilor prime critice”, a menționat, în plenul PE, eurodeputatul Grapini.
Maria Grapini, a reiterat, de asemenea, necesitatea inițierii unei acțiuni comune și în privința materiilor prime de substituție pentru că Uniunea Europeană poate fi competitivă în raport cu celelalte state doar dacă are asigurate materii prime sustenabile.
„De aceea, cred că rezolvarea ține în acest caz și de buget. Nu trebuie să mai depindem de China și de alte state și trebuie să producem în UE pentru că pe de o parte vrem o Economie verde și curată, iar pe de altă parte vrem o competiție și locuri de muncă sustenabile”, a conchis europarlamentarul umanist.