Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, avertizează: Soluția pentru a obține un rezultat bun, pentru cetățeni, la alegerile de anul viitor este ieșirea masivă la vot!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

 

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a precizat faptul că  soluția pentru a obține un rezultat bun, pentru cetățeni, la alegerile de anul viitor este ieșirea masivă la vot.

Potrivit eurodeputatul Grapini, atenția cetățenilor, atunci cand votează, trebuie să se îndrepte, în primul rând, asupra a ceea ce au făcut, înainte de a intra în politică, cei care le cer votul. Doar în acest mod, crede Maria Grapini, vor putea fi eliminate populismele și implicit propaganda unor lideri care nu au nici o experiență profesională sau politică!

“Credibilitatea clasei politice este foarte redusă. Niciodată nu au existat atitudini precum cele adoptate de Diana Șoșoacă și George Simion în spațiul public. Ce încredere să mai aibă cetățeanul în aceștia dacă acum când nu sunt la butoanele decizionale ale țării adoptă această atitudine inadmisibilă? Ce s-ar întâmpla dacă ar ajunge la guvernare și ar putea decide politica internă și externă a României?”, a avertizat europarlamentarul umanist, care, în context, și-a exprimat stupoarea față de afirmația Dianei Șoșoacă, senatoare neafiliată, care la o întâlnire recentă spunea că ea ar expulza anumite persoane, fapt ce a șocat asistența!

„Eu sper că, totuși, românii, în ciuda acestor sondaje care sunt oricum fluctuante, la alegerile de anul viitor vor înțelege că nu poți vota oameni fără o experiență profesională sau politică în spate. Oamenii aceștia nu au făcut altceva decât un show ieftin! Din punctul meu de vedere nu ai cum să ai încredere în acești oameni și să le oferi votul tău!”, a conchis Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.