Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, intervenție tranșantă în plenul PE: Comisia Europeană nu trebuie să mai facă împrumuturi pe spatele cetățenilor!
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a cerut Comisiei Europene, în plenul PE, în prezența comisarului pentru buget și administrație, Johannes Hahn, să nu mai facă împrumuturi pe spatele cetățenilor și să pună accent pe o colectare mai bună, dar și pe eliminarea evaziunii fiscale.
„Nimic nu poate fi mai important pentru o bună funcționare a pieței interne decât resursele, resursele proprii. Și este bine ca avem acest raport și facem o analiză în acest sens însă vreau să spun foarte clar că trebuie să încetăm să mai facem împrumuturi pe spatele cetățeanului”, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.
Potrivit Mariei Grapini, este nevoie de o acțiune mult mai fermă a agențiilor precum Europol, Curtea de Conturi Europeană și Parchetul European care, la nivel european, trebuie să se ocupe cu combaterea și eliminarea evaziunii fiscale.
Eurodeputatul umanist susține că este esențial pentru a avea o politică mai bună privind resursele proprii să existe o colectare mai eficientă, fără a se adăuga însă noi taxe.
„O piață internă extinsă, cu 35 de state, nu va putea funcționa eficient dacă nu vom reuși să punem capăt politicilor de eludare, până la urmă, a legii și a trecerii banilor în zone de paradis fiscal. Avem nevoie de o nouă gândire, de o nouă politică, de o nouă abordare, dar mai ales de o implementare corectă a politicilor fiscale”, a conchis Maria Grapini.