Lovitură dură primită de Elena Udrea. ICCJ admite cererea DNA!

ICCJ a admis cererea DNA de recurs în casaţie împotriva deciziei de încetare a procesului penal în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009, în care au fost judecate Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Procesul încetase ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

”În temeiul art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr.232/A din data de 11 iulie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 noiembrie 2023. Se vor cita părţile şi se vor încunoştinţa apărătorii aleşi. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în 11 iulie încetarea procesului penal faţă de Elena Udrea, fost ministru al Turismului, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi cinci infracţiuni de spălare a banilor, şi faţă de Ioana Băsescu, pentru instigare la delapidare şi două infracţiuni de spălare a banilor, în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009. Decizia instanţei a venit ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, hotărârea fiind definitivă.

ICCJ a admis în 11 iulie apelurile declarate de inculpaţii Wagner Ioan Silviu, Udrea Elena Gabriela, Băsescu Ioana, Nastasia Gheorghe şi Tarhon Victor împotriva sentinţei penale nr. 45 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 5230/2/2017.

Astfel, instanţa a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând, a decis încetarea procesului penal faţă de inculpatul Victor Tarhon, pentru luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, încetarea procesului penal faţă de inculpata Elena Gabriela Udrea, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi cinci infracţiuni de spălare a banilor, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. De asemenea, a încetat procesul penal faţă de inculpatul Gheorghe Nastasia, pentru luare de mită, tot ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, o decizie similară fiind luată în ceea ce îl priveşte pe Ioan Silviu Wagner, pentru delapidare.

Înalta Curte a stabilit şi încetarea procesului penal faţă de inculpata Ioana Băsescu, pentru o infracţiune de instigare la delapidare şi două infracţiuni de spălare a banilor, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În schimb, instanţa a menţinut dispoziţia de obligare în solidar a inculpaţilor Ioan Silviu Wagner şi Ioana Băsescu la plata sumei de 119.000 de lei, către partea civilă S.C. OIL TERMINAL S.A., precum şi dispoziţia de confiscare specială de la Elena Udrea a sumelor de 691.029,63 lei, 918.864 lei şi de 305.118 lei. Totodată, ICCJ a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.