Mamma Mia!: Loredana, Horia Brenciu și Cornel Ilie fac nuntă mare săptămâna aceasta pe scena Sălii Palatului

Mai sunt doar câteva zile până când celebrul musical „Mamma Mia!“, cel mai aşteptat spectacol al anului în România, revine pe scena Sălii Palatului din Capitală. „Mamma Mia!“ are loc weekend-ul acesta, având ca de obicei o distribuție de excepție, din care fac parte nume consacrate precum Loredana, Horia Brenciu, Cornel Ilie, Adrian Nour, Anca Țurcașiu, Silviu Mircescu, Bianca Purcărea, Ernest Fazekas, dar și trei artiști noi, aflați pentru prima oară în distribuția spectacolului, mai exact actrița Daria Crișan și prezentatorul TV și actorul, Jorge, care vor intra în pielea personajelor Sophie, respectiv Sky, dar și solista Rodica Ștefan care va da viața personajului Rosie din legendarul musical.

„Mamma Mia!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Tânăra se confruntă cu trei posibile variante, aşa că decide să-i invite pe mica insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante și vor încânta publicul prezent. Cu alte cuvinte, Loredana, Horia Brenciu, Cornel Ilie și restul artiștilor, fac nuntă mare weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului, având deja peste 6,000 de „invitați” în cele două zile de show.

Reprezentația din 16 decembrie este aproape sold-out, în timp ce la reprezentația din 17 decembrie nu mai sunt disponibile foarte multe bilete. Biletele pot fi cumpărate în exclusivitate din rețeaua iabilet.ro.

Artiștii vor dansa și vor cânta alături de spectatori pe muzica inspirată de celebra formație ABBA, într-o poveste despre dragoste și familie, plină de energie, amuzament și culoare.  Grandioasa producţie aduce în faţa publicului numere de dans dinamice, o coregrafie spectaculoasă, nu mai puţin de 200 de costume şi 23 de piese ale trupei ABBA, traduse şi adaptate în limba română de Ernest Fazekas. Publicul prezent se va putea bucura de hituri legendare precum „Mamma Mia!”, „Voulez-vous”, „Dancing Queen” sau „The winner takes it all”, garantând celor prezenți o experiență de neuitat.

Spectacolele „Mamma Mia!“ din 16 și 17 decembrie, reprezintă a patra, respectiv, a cincea reprezentație a celebrului musical după doi ani de pauză, în contextul pandemiei. „Mamma Mia!“ a avut nu mai puțin de 20 reprezentații în nouă orașe din România, înainte de pandemie, în doar două luni de zile, biletele fiind epuizate la fiecare reprezentație a spectacolului.

Mamma Mia! este al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile.

În „Mamma Mia!“ musicalul care a cucerit întreaga lume și care a fost urmărit până acum de 60 de milioane de oameni din 50 de țări, în 16 limbi diferite, personajele spun o frumoasă poveste despre iubire, relații, prietenie, pe versurile melodiilor trupei ABBA, care va impresiona și publicul român datorită distribuției și a  producției de amploare. Povestea scrisă de Catherine Johnson este imaginată în paradisul unei insule grecești.

Musicalul a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia „Mamma Mia!”. Musicalul a întrecut producții originale de pe Broadway, precum „The Sound of Music”, „The King and I” și „Damn yankees”. „Mamma Mia!“ este al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu peste 5.000 de reprezentații.

Datorită succesului international înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat filmul Mamma Mia 2.

„Mamma Mia!” a avut premiera în mai mult de 440 oraşe mari ale lumii, mai multe decât orice alt musical din istorie. Spectacolul „Mamma Mia!”  a primit premiul de platină în Marea Britanie şi Irlanda, iar în Australia, Austria, Irlanda, Noua Zeelandă, Norvegia şi Suedia a primit aurul. A fost nr. 1 în topurile de albume iTunes în peste 40 de pieţe şi a fost pe primul loc în topurile Official Album Charts în 7 pieţe globale. Rolul Tanya a fost oferit iniţial lui Cher. Cu toate acestea, a fost nevoită să refuze rolul din cauza turneului pe care îl avea atunci. Din fericire, ea a semnat mai târziu pentru a juca în continuarea filmului „Here We Go Again”, interpretând personajul Ruby. În filmul „Mamma Mia!” sunt folosite fotografii personale cu actori, iar în scenele “Dancing Queen” şi “Our Last Summer,” găsim fotografii cu Amanda Seyfried din copilărie şi adolescenţă.

Cei care doresc să aibă parte de o experiență de neuitat au acum posibilitatea de a-și achiziționa bilete la prețuri avantajoase, acestea fiind o opțiune excelentă pentru cadoul ideal cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Prețurile pornesc de la 139 lei, biletele putând fi achiziționate din rețeaua www.IaBilet.ro.

„Mamma Mia!”, un spectacol produs de Musicals.ro

Musicals.ro este alcătuită dintr-o echipă de profesionişti cu experiență îndelugată, care de-a lungul ultimilor 15 ani a demarat şi a fost implicată în realizarea mai multor spectacole de mare succes precum Fantoma de la Operă, Romeo şi Julieta, Rebecca, Crai Nou My Fair Lady şi Mamma Mia!. Echipa reunește regizori, dirijori, scenografi și producători profesionişti din teatrul muzical din România aceștia lucrând cu unele dintre cele mai mari nume din West End, Broadway şi industria de elită internaţională a muzicalurilor, precum CBE Graham Vick, Stephen Barlow și Paul Curran.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.