Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj tranșant transmis în plenul PE premierului spaniol: “Vă rog să insistați și să încheiați președinția spaniolă cu intrarea României și Bulgariei în Schengen!”

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

 

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a cerut, în cadrul unei intervenții tranșante în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, premierului Spaniei, Pedro Sánchez Pérez-Castejón, țară care deține președinția Consiliului UE, să insiste pentru intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen.

De asemenea, eurodeputatul Grapini a reiterat necesitatea egalității cetățenilor în Piața internă a UE.

„Vreau să felicit președinția spaniolă, am negociat trilog pe o directivă foarte importantă, piața gazelor și hidogen, și vă felicit încă o dată, domnule prim-ministru, pentru toată activitatea pe care ați avut-o ca președinție spaniolă a Consiliului UE. M-am întors de câteva  zile din țara dumneavoastră, am fost la Madrid, am vizitat o primărie din zona Madridului, și vă mulțumesc pentru cum acceptați peste un milion de români care lucrează acolo. Toți au spus că sunt respectați în Spania!”, a punctat Maria Grapini, în mesajul transmis șefului executivului spaniol, prezent, la rândul său, în plenul PE de la Strasbourg.

Potrivit eurodeputatului PUSL, nimic  nu este mai important la nivelul UE decât coeziunea socială și libertatea de mișcare. În context, i-a solicitat înaltului oficial spaniol să insiste să încheie președinția spaniolă cu intrarea României și Bulgariei în Schengen.

Nu în ultimul rând, europarlamentarul umanist a precizat că românii din Spania vor să vină acasă și să fie tratați, inclusiv la graniță, ca și ceilalți cetățeni ai statelor membre.

“Noi vrem să mergem în Spania și să fim tratați la fel. De aceea intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen este extrem de importantă!”, a conchis Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.