Europarlamentarul Maria Grapini susține drepturile lucrătorilor, indiferent dacă lucrează la sediul companiei sau de acasă!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini,  susține drepturile lucrătorilor, indiferent dacă lucrează la sediul companiei sau de acasă!  Potrivit eurodeputatului Grapini, trebuie să existe înțelegere între partenerii sociali și să se respecte contractele negociate!

„Trebuie să spunem că telemunca a apărut într-un context de criză, dar nu toate activitățile au putut fi prestate de acasă. De aceea cred că primul lucru de care ar trebui să ținem cont este să existe condiții de lucru similare și pentru cei care lucrează fizic, la birou, și pentru cei care nu mai pot să meargă la birou dar vor și pot să lucreze de acasă. Esențial este să se înțeleagă în privința acestei probleme partenerii sociali cu angajatorii!”, a punctat, în intervenția sa, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, Maria Grapini.

În eventualitatea în care există un dezacord între angajați și angajatori, europarlamentarul umanist consideră că situația ar trebui mediată, dacă există subsidiaritate, de către Guvenul din țara respectivă și, în ultimă instanță, de Comisia Europeană, care ar trebui să joace, în aceste spețe, rolul unui arbitru imparțial.

Potrivit  eurodeputatului PUSL, este important, pe de o parte, ca angajatorii să aibă la muncă oameni sănătoși și, pe de o altă parte, este la fel de important  să se asigure și dreptul la viață privată al cetățeanului.

“Ultimul lucru pe care vreau să-l spun este că, din nefericire, sunt și lucrători care vor să lucreze de acasă însă, dacă doresc acest lucru și angajatorul acceptă, trebuie să aibă toate drepturile asigurate!”, a mai spus Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.