E alergic la clor, dar e campion mondial la înot!  

Patrick Dinu și-a descoperit această sensibilitate la 6 ani și de atunci ia pastile antialergice.

Puțini oameni din lume iubesc sportul pe care-l practică atât de mult pe cât iubește Patrick Dinu înotul! Campion mondial și european de juniori în 2022, constănțeanul este unul dintre puținii înotători de pe mapamond care are alergie la clor! Pentru a rezista și a face ceea ce iubește, ia zilnic pastile antialergice.

„Știu că sună foarte ciudat, dar așa sunt eu construit, așa am fost de mic. Am învățat să trăiesc cu mine. Am văzut că sunt alergic de la 6 ani, de prima oară când am fost la bazin. După fiecare antrenament observam că tot curgea nasul încontinuu și au început să-mi apară mici eczeme pe piele. Atunci am făcut testele și am văzut că, într-adevăr, sunt alergic la clor. Alor mei li s-a părut puțin amuzant la început. Cum de e posibil ca cineva care vrea să facă înot atât de mult să fie alergic la clor?” – Patrick Dinu, campion european și mondial de juniori la înot în 2022.

După cum recunoaște, nu-și poate imagina viața fără înot. Totuși, dacă nu ar fi putut să intre în bazin din cauza alergiei, atunci el spune că ar fi făcut cu siguranță alt sport.

„Nu îmi pot imagina viața fără înot, recunosc. Chiar dacă nu sunt foarte coordonat pe uscat, aș fi făcut sport garantat. Probabil ceva handbal sau baschet, cred că asta aș fi făcut” – Patrick Dinu, campion european și mondial de juniori la înot în 2022.

Se trezește în fiecare dimineață la ora 4.55 

În sport, nu există performanță fără sacrificiu din partea campionului, iar Patrick demonstrează foarte bine asta. Nu doar că își înfruntă zilnic alergia, dar programul lui de antrenamente începe la ora 5 jumătate dimineața. Tocmai de aceea, recunoaște că dacă ar avea o super-putere, aceea ar fi teleportarea, pentru că astfel ar mai câștiga o jumătate de oră de somn!

„Am ajuns la concluzia că aș vrea să pot să mă teleportez. Mi s-ar părea mult mai ușor totul. Aș merge la bazin prima dată, dar măcar așa aș putea să dorm mai mult dimineață. Mă trezesc la 5 fără 5 în fiecare zi mai puțin duminica. La ora 5 jumate sunt în bazin. De culcat, mă culc la 8.30 – 9.00, cam așa. Depinde și de cât de mult aveam de făcut la școală înainte sau dacă mai aveam ceva de pregătit pentru facultate” – Patrick Dinu, campion european și mondial de juniori la înot în 2022.

În vârstă de 18 ani, Patrick și-a luat anul trecut carnetul de conducere. Și-a dorit mereu să facă asta, mai ales că personajul său preferat de desene animate este celebrul Lighting McQueen.

„Dacă ar fi să aleg să fiu un personaj de desen animat, cred că Lighting McQueen as vrea să fiu. Îmi place să conduc, mi-a plăcut foarte mult școala de șoferi, deci da, de aceea mă văd foarte mult Lighting McQueen” – Patrick Dinu, campion european și mondial de juniori la înot în 2022.

Chiar dacă a participat la concursuri pe toate meridianele el spune că nu îi place deloc să se aventureze în oceane sau mări.

Tocmai de aceea, visul lui e să înoate cât mai mult în bazinul din Roma sau, dacă va reuși, să se antreneze în piscinele din Australia.

”Sincer, dacă ar fi să aleg un loc din lumea asta unde aș vrea să înot, nu aș alege un ocean sau o mare, pentru că nu sunt fan al înotului în ape deschise. Așa că dacă ar fi, tot într-un bazin aș vrea. Îmi place foarte, foarte mult bazinul de la Roma și acolo aș înota mereu. E preferatul meu la momentul de față, dar știu că mai sunt câteva și prin Australia foarte, foarte frumoase, la care mi-ar plăcea să ajung” – Patrick Dinu, campion european și mondial de juniori la înot în 2022.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.