Negocieri secrete între Rusia și Ucraina privind încheierea războiului!
Ucraina a purtat discuții secrete cu reprezentanți ai Rusiei, ai țărilor G7 și ale „Sudului Global”, privind găsirea unei soluții pentru încheierea războiul, transmite Bloomberg. Potrivit sursei, întâlnirile de până acum n-ar fi produs rezultate.
Întâlnirile secrete au avut loc de mai multe ori, ultima având loc în Arabia Saudită la jumătatea lunii decembrie, indică Bloomberg, citat de Kyiv Independent.
La eveniment au participat consilieri de securitate națională din țările partenere G7 ale Kievului, precum și India, Arabia Saudită și Turcia. La un moment dat, reprezentanți ai Chinei, Braziliei și Emiratelor Arabe Unite au participat la astfel de întâlniri, dar participarea lor nu a fost permanentă.
Discuțiile ar fi vizat, printre altele, încercarea Ucrainei de a demonstra că lipsa de voință a lui Zelensky și a echipei sale de a negocia o încetare a focului nu are nicio legătură cu realitatea și este alimentată de propaganda rusă.
De asemenea, au fost analizate solicitările Kievului pentru a se ajunge la un armistițiu și modul în care țările participante plănuiesc să interacționeze cu Moscova în viitor. Nu se știe cât de reușite au fost discuțiile.