Parchetul General, obligat de ÎCCJ să finalizeze ancheta în Dosarul Mineriadei până la finalul lunii iulie

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit marți, 16 ianuarie, că procurorii militari de la Parchetul General trebuie să finalizeze ancheta în dosarul mineriadei din 1990, în care sunt anchetați, printre alții, Ion Iliescu și Petre Roman.

Încheierea ÎCCJ, pronunțată în urma unor contestații de puse de Moroşanu Tivilic Marian „Ceaușescu”, Radu Viorel şi Asociaţia 13-15 iunie 1990, este definitivă.

„Admite contestaţia formulată de contestatorii Moroşanu Tivilic Marian, Radu Viorel şi Asociaţia 13-15 iunie 1990 privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 47/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare. Stabileşte termen la data de 31 iulie 2024 până la care procurorul urmează a rezolva cauza potrivit art. 327 C.proc.pen., termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. În temeiul art. 488/6 alin. 6 C.proc.pen., încheierea se comunică contestatorului şi procurorului de caz. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2024”, se arată în încheierea ÎCCJ.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv, în decembrie 2020, restituirea la Parchetul Militar a dosarului Mineriadei din 1990, în care au fost trimişi în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, pentru refacerea de la zero a urmăririi penale, după ce toate probele strânse de procurori au fost anulate.

Instanţa supremă a respins toate contestaţiile depuse la dosar de Parchetul General şi părţile vătămare, fiind menţinută o decizie din 8 mai 2019 a unui judecător de cameră preliminară, prin care s-a constatat nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii militari şi s-a dispus excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În mai 2019, judecătorul de cameră preliminară a admis cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii din acest dosar, printre care şi fostul preşedinte Ion Iliescu, de partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne, precum şi excepţiile ridicate din oficiu de magistrat.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.