Eurodeputatul Maria Grapini îi cere explicații, în plenul PE, comisarului pentru agricultură, Janusz Wojciechowski: „Care sunt măsurile concrete pentru îmbunătățirea situației fermierilor?”

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a cerut ferm, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, comisarului pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, un buget consistent pentru rezolvarea problemelor agricultorilor!

“Dacă ne uităm la titlul dezbaterii, constatăm, în realitate, că este o mare ipocrizie, în contextul în care Consiliul nu este prezent. De ce ne-am ales această temă? Pentru că Europa fierbe, pentru că fermierii sunt în stradă… Domnul comisar nu ne-a prezentat nicio soluție, deși titlul dezbaterii este “Declarația Comisiei privind îmbunătățirea situației economice și sociale a fermierilor”. Vă rog să ne spuneți, în răspunsurile dumneavoastră, care sunt măsurile concrete pentru îmbunătățirea situației fermierilor?”, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.

Europarlamentarul PUSL a precizat că, atunci când se va întoarce în România, trebuie să le spună fermierilor care stau de o săptămână în frig și foame care sunt soluțiile oferite de Comisia Europeană.

“Ne-ați spus că nu puteți să mai faceți o rezervă financiară pentru că rezerva de criză s-a terminat, că nu mai puteți face derogări! N-ați spus doar ce nu puteți să faceți! Eu vreau să mă duc acasă cu un răspuns clar din partea Comisiei și v-am mai cerut o dată, domnule comisar, modificarea Politicii Comune Agricole. Nu putem vorbi de o Politică Agricolă Comună atâta timp cât subvențiile sunt diferite! Vă rog să ne dați răspunsuri concrete, ca să putem spune oamenilor de acasă ce măsuri  are de gând să adopte Comisia, în domeniul agriculturii?”, a conchis Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.