Putin, vizită-surpriză în Coreea de Nord!
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat disponibilitatea de a face o vizită la Phenian în curând, la întâlnirea avută săptămâna trecută, în Rusia, cu ministrul de Externe nord-coreean, Choe Son Hui, a scris, duminică, agenţia de ştiri de stat din Coreea de Nord, KCNA, citată de Reuters.
Putin i-a mulţumit, de asemenea, liderului nord-coreean Kim Jong Un pentru invitaţia de a face o vizită, a arătat KCNA, citând biroul asistentului ministrului de externe din Coreea de Nord.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat, luni, că Rusia speră că o vizită a lui Putin în Coreea de Nord, la invitaţia lui Kim, va avea loc ”în viitorul apropiat”, dar a spus că nu a fost stabilită încă o dată.
În timpul vizitei lui Choe, Rusia a mulţumit Coreei de Nord pentru sprijinul şi solidaritatea sa în ceea ce priveşte operaţiunea militară din Ucraina, a arătat KCNA.
Moscova şi Phenianul şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorările serioase cu privire la acte provocatoare ale Statelor Unite şi ale aliaţilor său împotriva drepturilor suverane ale Coreei de Nord, agreând să coopereze în gestionarea situaţiei regională, arată relatarea.
Cooperarea între Phenian şi Moscova va corespunde spiritului Chartei ONU şi al altor legi internaţionale, conform sursei citate.
Preşedintele rus a acceptat invitaţia lui Kim de când s-au întâlnit, în Rusia, la un summit, în septembrie, a declarat anterior Peskov.
Legăturile tot mai strânse dintre Kim şi Putin din ultimii ani au îngrijorat Washingtonul şi pe aliaţii săi, care au condamnat comerţul cu arme între cele două ţări ca o violare a mai multor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU.
Transferul de către Phenian al unor rachete balistice şi al altor arme în Rusia pentru a fi folosite împotriva Ucrainei şi continuarea dezvoltării de programe de rachete nucleare şi balistice solicită atenţie şi acţiune coordonată, a afirmat Jung Pak, oficialul SUA pentru Coreea de Nord, la o întâlnire cu trimişii pe probleme nucleare din Coreea de Sud şi Japonia, care a avut loc joi la Seul.