Mihai Tudose îl „desființează” pe Rareș Bogdan: Oja galbenă peste unghiile negre!

Mihai Tudose, europarlamentar PSD, l-a ironizat pe Rareş Bogdan pentru ultimele declaraţii publice şi a acuzat PNL că nu s-a opus „propunerii aberante” privind reducerea drastică şi obligatorie a folosirii pesticidelor, lansată în Parlamentul European.

„Oja galbenă peste unghiile negre. Vineri, la un post TV, mi-am manifestat mâhnirea referitor la comportamentul de guvernare… În frunte cu neînfricatul lor lider… care a/au ales să dispară în ceaţă pe durata protestelor transportatorilor şi agricultorilor. În antiteză cu modul în care preşedintele PSD Marcel Ciolacu s-a manifestat anul trecut la greva cadrelor didactice. Marcel Ciolacu fiind atunci prezent, lângă premierul Nicolae Ciucă, la toate negocierile/întâlnirile cu protestatarii! Asumând rolul de aliat/partener de guvernare… A doua zi după declaraţia mea a venit cea pnl-istă, prin Rareş Bogdan. Acesta a lămurit lucrurile: Ciucă nu a fost lângă Ciolacu, dar doi colegi europarlamentari pnl se luptau pe la Bruxelles pentru agricultori! Iar eu nu aveam de unde să ştiu pentru că eram! Nu-i aşa că ne-a lămurit?!?!”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.

Fostul premier a mai declarat că liberalii nu au votat împotriva unei propuneri privind reducerea drastică şi obligatorie a folosirii pesticidelor.

„Ei bine, dacă tot îl mănâncă (pielea), am să fac publică ultima ispravă galbenă în ceea ce priveşte! Nu a precizat Rareş Bogdan pentru agricultorii din ce ţară se luptă ei, dar dacă e luptă… amănuntele nu mai contează! Votul recent privind reducerea drastică şi obligatorie a folosirii pesticidelor. Pentru propunerea care risca să arunce în aer agricultura şi securitatea alimentară din România şi ţările estice au votat eurodeputaţii PNL. Pentru respingerea propunerii aberante, formulate de o ecologistă germană, am votat 299 de europarlamentari, inclusiv reprezentanţii PSD. Rezultatul fiind căderea la vot a propunerii respective! După cum se poate vedea (voturile prezentate la sfârşit), eu am votat în favoarea României şi a agricultorilor români! Ei nu!!! Şi rămâne şi întrebarea iniţială: unde aţi fost două săptămâni? Că’ nu v-a văzut nimeni”, a mai precizat Mihai Tudose.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.