Ministrul Burduja prezintă soluții la lipsa apei calde și căldurii în casele românilor!: „Punem la bătaie 590 de milioane de euro din FM pentru sprijinirea investițiilor în rețele inteligente de termoficare!”
Ministerul Energiei lansează azi, 1 februarie 2024, la ora 12:00, prin platforma MYSMIS, două apeluri de proiecte pentru sprijinirea investițiilor de modernizare și reabilitare a rețelei de termoficare. Apelurile de proiecte se vor lansa în platforma MySMIS2021 prin procedură cu depunere continuă, până la epuizarea bugetului total alocat, sau până la împlinirea termenului limită de depunere, oricare dintre acestea intervine primul, corelat cu cadrul de performanță al Fondului pentru Modernizare (FM).
“Am văzut acum câteva săptămâni cum zeci sau sute de mii de români stau în frig și fără apă caldă în casele lor. Nu ne-am oprit la a vedea problema, ci am promis că lucrăm la o soluție. Ne-am respectat încă o dată promisiunea. Lansăm astfel prin Ministerul Energiei, din Fondul pentru Modernizare, un apel de 590 milioane euro nerambursabili, pentru modernizarea sistemelor de termoficare.
Bucureștiul și alte orașe din țară vor putea să investească în rețelele vechi de zeci de ani, ceea ce va reduce facturile la întreținere pentru sute de mii de români și va asigura condiții normale în casele lor. Odată cu lansarea acestui apel, cei care îi țin pe oameni în frig nu vor mai avea nicio scuză. Grantul acoperă până la 100% din costurile investițiilor și este gândit ca principală soluție la problemele legate de lipsa apei calde și a căldurii cauzate de un sistem de termoficare învechit.
Susținem sistemele centralizate de termoficare pentru că sunt mai eficiente și mai puțin poluante. În paralel, în perioada următoare, vom lansa tot prin Fondul pentru Modernizare un apel de investiții pentru noi CET-uri, grupuri pe gaz, care vor putea acomoda și hidrogen, pe viitor. Aceste investiții trebuie gândite în mod integrat, inclusiv prin prisma deciziei recente adoptate de Guvernul României pentru susținerea fuziunii între ELCEN și TERMOENERGETICA, care formează cel mai important sistem de termoficare din România.
Investițiile sunt cheia dezvoltării și prin investiții putem avea condiții decente de trai în toate orașele noastre, iar Ministerul Energiei e hotărât să își îndeplinească mandatul și să pună cat mai multe fonduri la bătaie pentru proiectele de care românii au atâta nevoie, ” a menționat ministrul Sebastian Burduja.
Finanțarea din Fondul pentru Modernizare în temeiul acestui ghid lansat azi vizează două tipuri de apeluri de proiecte:
- Apel de proiecte de tip A, în cadrul căruia finanțarea intră sub incidența schemei de ajutor de stat conform Regulamentului (UE) 2023/1315 al Comisiei din 23 iunie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014. Alocarea netă corespunzătoare acestui apel din Fondul pentru Modernizare (FM) este de 000.000 euro.
- Apel de proiecte de tip B, în cadrul căruia finanțarea nu intră sub incidența ajutorului de stat. Sunt finanțate investițiile în proiectele care fac parte din infrastructura energetică și este exploatată în cadrul unui „monopol natural”, în condițiile prevăzute la paragraful 375 din Comunicarea Comisiei 2022/C 80/01 – Orientările din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie, care nu intră sub incidența ajutorului de stat. Alocarea netă corespunzătoare acestui apel din Fondul pentru Modernizare (FM) este de 000.000 euro.
Data deschidere apel de proiecte de tip A-B: 01.02.2024, ora 12.00
Data şi ora începere depunere de proiecte de tip A-B: 01.02.2024, ora 12.00
Data şi ora închidere depunere de proiecte tip A: 30.06.2024, ora 12.00
Data şi ora închidere depunere de proiecte tip B: 01.01.2027, ora 12.00
Solicitanții eligibili:
- Unități administrativ teritoriale (UAT)/subdiviziuni administrativ-teritoriale, definite la art. 96 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care produc energie termică în scopul furnizării în rețeaua de transport şi distribuție/care dețin sistemul de distribuție și transport pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică sau pentru consumul propriu (pentru proiecte de tip A-B),
- Operatori de transport și/sau distribuție a energiei termice definiți conform cadrului legal în vigoare (pentru proiecte de tip A-B).
În cazul în care rețelele de transport și/sau distribuție sunt în proprietatea statului, potențialii beneficiari sunt persoanele juridice concesionari ai rețelelor şi titulari ai licenței de transport și/sau distribuție şi care au dreptul de a le moderniza/reabilita.
Beneficiarii depun proiecte numai individual.
Sunt finanțabile următoarele acțiuni:
Sprijinirea modernizării/reabilitării rețelei inteligente de termoficare
- Modernizarea/reabilitarea rețelelor termice primare şi secundare, inclusiv a punctelor termice din sistemele de alimentare cu energie termică prin implementarea tehnologiilor moderne, performante, care să îndeplinească toate cerințele actuale privind pierderile de căldură și de fluid și care să conducă la reducerea emisiilor de CO2;
- achiziționarea/modernizarea/reabilitarea echipamentelor necesare bunei funcționări a sistemelor de pompare a agentului termic;
- implementarea de Sisteme de Management Energetic (măsurare, control şi automatizare a SACET).
Următoarele activități pot fi eligibile:
- Proiecte integrate de termoficare modernizate în vederea asigurării sustenabilității investițiilor inițiale, orientate spre îmbunătățirea calității aerului și luând în considerare evoluțiile în domeniul eficienței energetice la nivelul centrelor urbane.
Proiectele integrate vor conține următoarele tipuri de acțiuni:
- Modernizarea/reabilitarea rețelelor termice primare şi secundare din sistemele de alimentare cu energie termică, inclusiv a punctelor termice;
- Achiziționarea/modernizarea/înlocuirea echipamentelor necesare bunei funcționări a rețelei de transport și distribuție, inclusiv a sistemelor de pompare a agentului termic;
- Implementarea de Sisteme de Management (măsurare, control şi automatizare Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică SACET);
- Produse, servicii (inclusiv software) și lucrări aferente rețelelor inteligente, care vor avea următoarele obiective:
- creșterea securității furnizării energiei termice prin reducerea numărului de întreruperi,
- crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activități economice noi, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice termice naționale la standarde europene aplicabile în domeniu,
- creșterea eficienței energetice în sistemele centralizate de transport și/sau distribuție a energiei termice, prin optimizarea rețelelor de distribuție/transport a/al agentului termic, precum și prin implementarea unui sistem de conducte dotate cu sistem de detectare, semnalizare și localizare a pierderilor,
- utilizarea rațională a resurselor energetice termice, respectiv reducerea pierderilor,
- minimizarea impactului negativ asupra mediului,
- reducerea costurilor de mentenanță ale rețelelor de distribuție a energiei termice.
Principalele rezultate urmărite prin promovarea investițiilor în domeniul energiei și eficienței energetice vizează reducerea pierderilor în sistemele de transport și/sau distribuție a energiei termice şi, implicit, creșterea eficienței energetice şi reducerea emisiilor de carbon.
- Digitalizarea rețelelor de transport și distribuție energie termică prin colectarea și întreținerea tuturor datelor necesare modelării tehnice și georeferențiale ale elementelor de rețea. Aceasta contribuie fundamental la implementarea conceptului de rețea inteligentă de distribuție energie termică, creșterea capacității de integrare a unor noi forme de producție/consum și facilitarea unor noi modele de afaceri și structuri de piață. Sistemele și rețelele informatice trebuie să fie interoperabile și cloud ready/cloud nativ.
- Alte activități / echipamente decât cele de mai sus pot fi considerate eligibile numai dacă solicitantul dovedește faptul că sunt absolut necesare în conformitate cu programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare – Sprijin pentru modernizarea și realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficiență și pentru modernizarea rețelelor de termoficare – Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare.
Mai multe detalii pe pagina Ministerul Energiei https://energie.gov.ro/anunt-referitor-la-aprobarea-ghidului-solicitantului-privind-sprijinirea-investitiilor-pentru-modernizarea-reabilitarea-retelei-inteligente-de-termoficare-aferent-apelului-de-proiecte-din-cadrul/.