IKEA reduce prețurile pentru aproape jumătate dintre produse

Compania investește atât în prețuri mai mici, cât și în salariile angajaților pentru a asigura o creștere pe termen lung și pentru a sprijini oamenii în perioade dificile.

IKEA s-a angajat întotdeauna să ofere produse accesibile pentru cât mai mulți oameni, pentru crearea unei case mai bune, indiferent de resursele financiare ale oamenilor. În regiunea Europei de Sud-Est, IKEA va investi substanțial în prețuri mai mici pentru cele mai îndrăgite articole. Obiectivul companiei este de a ajunge, pe termen lung, la nivelurile prețurilor de dinaintea pandemiei, ajustate în funcție de inflație. Reducerea prețurilor este prioritară pentru IKEA, iar pe viitor compania își propune să continue reducerea prețurilor, oferind un exemplu pe piața de retail.

După primele inițiative importante derulate în anul fiscal 2023, IKEA Europa de Sud-Est continuă să investească în accesibilitate. Pe parcursul anului fiscal 2024 (1 septembrie 2023 – 31 august 2024) va aloca 47 de milioane de euro pentru a absorbi costurile și a asigura prețuri cât mai mici. Investiția va acoperi toate gamele de produse, astfel încât 46% dintre toate articolele vor avea un preț mai mic, pe termen lung.

Compania va reduce prețurile celor mai populare produse din fiecare piață unde operează în regiune (România, Croația, Serbia și Slovenia). Multe dintre familiile de produse de top – BESTÅ, KALLAX, MALM, FRIHETEN, PAX, POÄNG – au acum un preț mai mic, iar în următoarele luni sunt așteptate reduceri pentru întreaga gamă, cu accent pe soluțiile de depozitare.

Pe parcursul anului fiscal 2024, IKEA România va reduce prețurile pentru 4.794 de produse, cu o scădere medie de 11.8%. De asemenea, unora dintre cele mai accesibile articole din prezent li se va aplica, pe termen lung, o reducere de preț de până la 30%, iar cele mai căutate familii de produse, cum ar fi BESTÅ și PAX, au un preț cu 15% mai mic.

 „Observând unele evoluții economice pozitive la nivel global și având în vedere rezultatele excelente pe care le-am obținut anul trecut, am decis să investim în continuare în accesibilitate. Astfel, dorim să transferăm economiile către clienții noștri și să continuăm să păstrăm prețurile cât mai mici posibil. Este o decizie de afaceri conștientă de a lucra cu marje mai mici pentru a oferi sprijin celor care doresc să se bucure la maximum de locuințele lor. Ne străduim să fim întotdeauna alături de cât mai mulți oameni și credem că, în contextul creșterii costurilor vieții, este mai important ca niciodată să facem acest lucru. Totodată, oferind produse și mai accesibile, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea, forma, funcția și sustenabilitatea. Credem că este, de asemenea, o modalitate de a ne continua tendința de creștere”, spune Ekaterina Egorova, CEO și CSO la IKEA Europa de Sud-Est.

La IKEA, a fi alături de cât mai mulți oameni începe întotdeauna cu angajații. În anul fiscal 2023, IKEA Europa de Sud-Est a majorat de mai multe ori salariile angajaților, ceea ce a dus la o creștere medie a veniturilor angajaților din România cu 12,4%. Această tendință a continuat și în noul an financiar, astfel că în ianuarie 2024, salariile angajaților au fost majorate din nou, în medie, cu 7,4%.

De asemenea, compania a investit 6,3 milioane de euro la nivel de regiune pentru plata bonusurilor și va aloca încă 1,1 milioane de euro brut în luna martie a acestui an pentru contribuțiile la programul de loialitate al Grupului Ingka pentru pensie privată Tack!.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.