Simona Bucura Oprescu îi susține pe pensionari. Ministrul Muncii explică cum pot românii ieși mai repede la pensie!
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat care sunt românii care pot ieși la pensie mai devreme, fără a fi penalizați.
Regulile în ceea ce privește pensiile românilor se schimbă, de anul acesta, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor. Potrivit noii legi, toți pensionarii români au beneficiat, la începutul acestui an, de o indexare a pensiei, în raport cu inflația, ceea ce se va întâmpla la fiecare ânceput de an. Însă, potrivit guvernanților, pensiile vor crește din nou din luna septembrie, pentru peste trei milioane de români, după recalculare.
Se schimbă însă și regulile în ceea ce privește pensionarea anticipată în cazul celor care au lucrat în condiții speciale sau deosebite de muncă.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, e explicat, așadar, care sunt românii care se vor putea pensiona anticipat. „Absolut toate dosarele de pensie, indiferent de legea pe care s-a ieșit, pentru toate se va face recalcularea. Indiferent de legea pe care s-a ieșit, se vor aplica prevederile legii 360 și se va aplica formula de calcul. Este important de știut că nu se acordă beneficii la beneficii. Punctele de stabilitate se obțin doar pentru perioadele contributive.
Dacă ai avut patru luni pe an de condiții deosebite, vei beneficia de acestea, dacă a fost încadrat locul de muncă altfel și dacă angajatorul a plătit. Dacă nu a plătit, situația este interpretabilă. Dar atât pentru condiții speciale cât și pentru cele deosebite, am reținut beneficiile”, a explicat Simona Bucura Oprescu.
În această nouă lege, definirea locurilor de muncă în condiții deosebite și în condiții speciale se păstrează, la fel ca în actuala lege a pensiilor, mai exact:
-locurile de muncă în condiții deosebite sunt definite ca locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților;
-locurile de muncă în condiții speciale sunt definite ca locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.