Cristian Popescu Piedone propune ca PSD să formeze o alianță cu PUSL la nivelul Capitalei!
Cristian Popescu Piedone propune ca PSD să formeze o alianță cu Partidul Umanist Social-Liberal (PUSL) la nivelul Capitalei. Primarul Sectorului 5 anunță că este dispus să lupte cu Gabriela Firea la primăria Bucureștiului din partea alianței, care este formată deja la nivelul a trei sectoare. Declarațiile președintelui PUSL au fost făcute la conferința de alegeri a filialei de la Sectorul 6, unde Bogdan Pintileasa a fost ales președinte.
Partidul Umanist Social Liberal vrea să formeze o alianță cu PSD la nivelul Capitalei. Cristian Popescu Piedone anunță că este dispus să lupte pentru candidatura la primăria Capitalei cu Gabriela Firea.
„Sunt tot felul de conflicte, este doamna Gabriela Firea care și-a anunțat intenția de a candida. Acum le-aș propune să facem o alianță la nivel de București și să fiu eu contracandidatul Gabrielei Firea pentru nominalizarea de candidat pentru Primăria București. Știu câțiva care nu anunță candidatura”, a declarat Piedone.
„Acest partid Partidul Umanist Social Liberal este un partid care vine cu soluții, nu cu gălăgie și manifestări extremiste. E un mare pericol extremismul și nici noi nu ne dăm seama să crească un curet care verea să destuctureze și să distugă”, a declarat Lavinia Șandru, lider PUSL.
Partidul Umanist Social-Liberal a anunțat că va sprijini candidatul PSD pentru consiliul Județean Prahova, și pe cei de la Sectoarele 2, 3 și 6, iar discuții sunt purtate și pentru ceilalți social-democrați din Capitală.