O dietă sănătoasă bazată pe plante reduce semnificativ riscul de apnee în somn

O dietă sănătoasă bazată pe plante ar putea fi cheia prevenirii apneei obstructive în somn (OSA), au descoperit autorii unui studiu realizat în Australia, informează Xinhua.

Studiul, care a fost publicat miercuri de cercetătorii de la Universitatea Flinders din Adelaide, a constatat că persoanele cu o dietă bogată în alimente pe bază de plante au avut cu 19% mai puţine riscuri de a suferi de OSA, în comparaţie cu persoanele care au o dietă săracă în alimente pe bază de plante.

Apneea în somn este o tulburare din cauza căreia respiraţia se opreşte şi începe în mod repetat în timpul somnului. OSA este un tip de apnee în timpul căreia respiraţia este întreruptă de un blocaj al fluxului de aer.

Potrivit unui studiu publicat de o echipă de experţi internaţionali în 2019, peste 900 de milioane de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 69 de ani din întreaga lume suferă de forme uşoare până la severe de OSA, o afecţiune ale cărei simptome pot include tensiune arterială ridicată, somnolenţă în timpul zilei, sforăit puternic şi risc mai mare de complicaţii cardiace, renale şi metabolice.

Participanţii la studiul realizat de Universitatea Flinders au fost rugaţi să raporteze tot ce au mâncat în ultimele 24 de ore şi au răspuns la un chestionar menit să le evalueze probabilitatea de a suferi de apnee obstructivă în somn.

Deşi s-a constatat că alimentele sănătoase pe bază de plante ajută la prevenirea OSA, cercetarea a constatat că persoanele cu o dietă nesănătoasă pe bază de plante – caracterizată de un consum ridicat de cereale rafinate, băuturi îndulcite cu zahăr, alimente sărate şi deserturi – aveau cu 22% mai multe riscuri de a suferi de OSA decât cele care consumau cantităţi reduse din aceste alimente.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.