SUA vor anunţa vineri un pachet major de sancţiuni împotriva Rusiei din cauza morţii lui Aleksei Navalnîi şi a războiului din Ucraina
Statele Unite vor anunţa vineri un pachet major de sancţiuni împotriva Rusiei din cauza morţii liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi şi a războiului de doi ani din Ucraina, a declarat marţi preşedintele Joe Biden, relatează Reuters.
Cele mai recente sancţiuni împotriva Rusiei vor viza o serie de elemente, inclusiv bazele de apărare şi industriale ale ţării, alături de surse de venit pentru economie, a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.
Pachetul va „trage Rusia la răspundere pentru ceea ce i s-a întâmplat domnului Navalnîi” şi pentru acţiunile sale pe parcursul războiului din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby.
Totodată, preşedinţia italiană a G7 a anunţat marţi o reuniune prin videoconferinţă a liderilor săi sâmbătă dedicată Ucrainei, care ar urma să decidă o înăsprire a sancţiunilor împotriva Rusiei, notează AFP.
Această reuniune, la care va participa preşedintele Volodimir Zelenski, este prima a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale G7 (Statele Unite, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Canada) sub preşedinţie italiană.
Ea a fost convocată „cu ocazia împlinirii a doi ani de la declanşarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei”, a precizat un comunicat al guvernului de la Roma, într-un moment în care Kievul recunoaşte că se confruntă cu o situaţie „extrem de dificilă” pentru forţele sale, lipsite de muniţie şi de ajutor american.