SUA, Germania și Marea Britanie îl susțin pe Mark Rutte la șefia NATO!
Favorit al Statelor Unite, Marii Britanii şi Germaniei la conducerea NATO, premierul olandez Mark Rutte este acum susţinut de trei din cele mai importante ţări ale alianţei pentru a-i urma lui Jens Stoltenberg în acest post crucial, în plin război ruso-ucrainean.
Din cauza absenţei unui acord între aliaţi cu privire la o nouă personalitate, actualul secretar general al NATO a fost renumit în funcţie vara trecută pentru încă un an. Norvegianul a condus aşadar această organizaţie timp de zece ani, o perioadă marcată de tensiuni din ce în ce mai mari cu Rusia.
Numele şefului demisionar al guvernului olandez, care este responsabil cu afacerile curente circulă insistent de luni de zile. Acum, Mark Rutte are sprijinul public a trei membri ai Alianţei Nord-Atlantice, începând cu cea mai importantă putere diplomatică şi militară a NATO, Statele Unite.
Dacă americanii au, în general, ultimul cuvânt cu privire la această alegere, poziţia revine însă unui european.
„Vrem un candidat puternic”, a declarat mai devreme un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic Rishi Sunak, spunând că „sprijină cu putere” candidatura liderului olandez.”Rutte este foarte respectat în cadrul Alianţei, are referinţa serioase în probleme de apărare şi securitate şi se va asigura că alianţa rămâne puternică şi gata să asigure apărarea şi descurajarea”, a explicat el, salutând totodată perioada în care la conducerea NATO s-a aflat Jens Stoltenberg.
Şi cancelarul german Olaf Scholz „susţine numirea lui Mark Rutte în funcţia de secretar general al NATO”, a anunţat purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit, câteva ore mai târziu.”Cu experienţa sa imensă, marea sa expertiză în politica de securitate şi simţul său acut al diplomaţiei, este un candidat excepţional”, a scris el pe reţeaua de socializare X.
Dar unele din cele 31 de state membre ale Alianţei consideră că a sosit momentul ca o femeie să conducă NATO pentru prima dată. Premierul estonian Kaja Kallas şi-a exprimat interesul, dar numele lui Mark Rutte pare să iasă în evidenţă în prezent.
Prim-ministrul liberal şi-a anunţat intenţia de a părăsi scena politică olandeză, dar rămâne în funcţie până la formarea unui nou guvern. Negocierile s-au lungit după alegerile din noiembrie, câştigate de extrema dreaptă.