Fermierii, protest de amploare la Bruxeles
Peste 100 de tractoare au fost parcate în jurul sediului instituţiilor Uniunii Europene, la mică distanţă de zona izolată unde miniştrii au sosit pentru reuniune.
Scene de haos aveau loc luni la Bruxelles, al cărui centru este blocat de zeci de tractoare, în timp ce femierii furioşi au dat foc la cauciucuri şi baloţi de paie, iar forţele de ordine au intervenit cu tunuri cu apă, la mică distanţă de locul unde s-au reunit miniştrii agriculturii din UE, relatează Reuters.
Fermierii au dat foc unor grămezi de anvelope vechi în cadrul unui protest organizat pentru a cere UE să acţioneze în privinţa unei serii de probleme care îi afectează, de la preţurile ieftine din supermarketuri la acordurile de liber schimb ale blocului comunitar, în timp ce miniştrii agriculturii s-au reunit pentru a discuta despre criza din acest sector.
Poliţia antirevoltă a tras cu tunuri de apă pentru a stinge flăcările. Fermierii din întreaga Europă au organizat săptămâni întregi de proteste pentru a cere factorilor de decizie politică să acţioneze în legătură cu o serie de presiuni la care, potrivit acestora, este supus sectorul – de la preţurile ieftine din supermarketuri, la importurile la preţuri mici care subminează producătorii locali, până la normele stricte ale UE în materie de mediu.
Nemulţumirile locale variază. Dar Morgan Ody, coordonatoarea generală a organizaţiei agricole La Via Campesina, a declarat că pentru majoritatea agricultorilor „este vorba de venituri. Este vorba despre faptul că suntem săraci şi că vrem să ne asigurăm un trai decent”, a declarat Ody pentru Reuters.
Ody, ea însăşi o fermieră din Bretania, Franţa, a cerut UE să stabilească preţuri minime de sprijin şi să iasă din acordurile de liber schimb care permit importul de produse străine mai ieftine.
„Nu suntem împotriva politicilor climatice. Dar ştim că, pentru a face tranziţia, avem nevoie de preţuri mai mari pentru produse, deoarece costă mai mult să producem într-un mod ecologic„, a explicat ea.
Printre revendicări se numără şi încetarea acordurilor de liber schimb, despre care agricultorii spun că au dus la importuri mai ieftine din ţări în care producătorii se confruntă cu standarde de mediu mai puţin stricte decât cele din UE.