Scholz îl pune la punct pe Macron: Niciun soldat nu va fi trimis în Ucraina de către țările europene sau NATO!
Cancelarul german, Olaf Scholz, a afirmat marți că „niciun soldat” nu va fi trimis în Ucraina de către țările europene sau NATO, la o zi după ce președintele francez a declarat că nu exclude această perspectivă, potrivit agenției AFP.
În cadrul unei conferințe de presă, oficialul german a declarat că „ceea ce s-a decis între noi de la bun început rămâne valabil și pe viitor”, adică „nu vor exista trupe pe teren, nu vor fi soldați trimiși nici de statele europene, nici de statele NATO pe teritoriul ucrainean”.
Mai multe țări din UE sunt, însă, favorabile achiziționării de muniție produsă în afara Europei pentru Kiev.
Mai multe ţări europene, printre care şi Franţa, sunt de acord cu achiziţionarea de către UE de muniţie produsă în afara Europei pentru a sprijini în continuare efortul de război al Ucrainei, au declarat luni, la Paris, participanţii la o întâlnire dedicată susţinerii Kievului, transmite AFP.
Această propunere, iniţiată de Cehia,”se bucură de un mare sprijin din partea mai multor ţări”, a declarat premierul ceh Petr Fiala la finalul acestei întâlniri care a reunit peste 25 de ţări aliate ale Kievului.
„Este un mesaj foarte puternic transmis Rusiei”, a declarat premierul ceh, asigurând că aproximativ 15 ţări sunt pregătite să se alăture acestei iniţiative care îşi propune să răspundă penuriei de muniţie, în special de obuze de artilerie, din Ucraina.