Salariile judecătorilor de la CCR au crescut cu aproape 50%!
Salariile judecătorilor de la CCR, plus sporurile lor, au crescut cu aproape 50%, arată informațiile publice de pe site-ul Curții Constituționale, publicate la „Transparența veniturilor de natură salarială”. Și pensiile speciale pe care mulți judecători le cumulează cu salariul, vor crește, probabil.
În timp ce românii de rând abia își duc traiul de la o zi la alta, judecătorilor de la CCR le-a fost mărit salariul cu aproape 50%.
Spre exemplu, președintele CCR, Marian Enache, care a fost consilierul lui Ion Iliescu, în luna septembrie a anului 2022, salariul lui se ridica la 42.000 de lei. Un an mai târziu, în septembrie 2023, salariul său a ajuns la 62.000 de lei.
El primește și două pensii – una de magistrat și una de parlamentar. Aceste pensii împreună cumulează 500.000 de lei pe an. Totodată, i se decontează și alte cheltuieli, cum ar fi diurnele și cheltuielile pentru chirie. Nu știm exact despre ce sume este vorba.
Cât îi privește pe ceilalți judecători din cadrul CCR, în septembrie 2022, un judecător avea un salariu de 42.000 de lei, iar un an mai târziu salariul său a ajuns la 60.000 de lei.