Scandal uriaș în Bulgaria. Premierul Denkov a demisionat!
Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, a demisionat urmând ca partenerul său de coaliţie, partidul de centru-dreapta GERB, să preia conducerea guvernului de la Sofia. „Rotativa” premierilor fusese convenită în urma alegerilor de anul trecut, totuși, au existat unele controverse şi neclarităţi cu privire la ce se va întâmpla în continuare.
GERB şi blocul pro-occidental condus de formaţiunea „Continuăm schimbarea”, pe care îl reprezintă Denkov, au semnat anul trecut un acord conform căruia fostul comisar european Maria Gabriel, care în guvernul Denkov a fost ministru de externe, urmează să preia funcţia acestuia de premier după nouă luni. Demisia lui Denkova luat însă prin surprindere. Potrivit acordului pentru „rotativă”, demisia trebuia să intervină între 6 şi 9 martie.
„Nu este vorba de un joc politic, ci de respectarea cuvântului dat, o expresie a continuităţii, a fair-play-ului politic şi a respectului pentru cetăţeni”, a declarat ulterior Denkov într-un comunicat. „Acum îmi onorez angajamentul pe care ni l-am asumat prin declaraţia comună din 6 iunie 2023„, a precizat premierul demisionar, potrivit news.ro
Demisia a fost transmisă Parlamentului, care a aprobat-o.
Presa bulgară avertizează că, în ciuda acordului, coaliţia s-ar putea destrăma din cauza disputelor dintre parteneri cu privire la modul în care să se procedeze după demisia lui Denkov.
La alegerile din aprilie anul trecut, GERB s-a clasat pe primul loc, obţinând 69 de locuri în parlamentul de 240 de locuri. Blocul condus de „Continuăm schimbarea” a obţinut 64 de locuri.
Guvernul Denkov va rămâne în funcţie până la alegerea unui nou guvern sau până la eşecul procesului constituţional, numirea unui guvern interimar şi organizarea de noi alegeri parlamentare.
Adresându-se Parlamentului la începutul şedinţei din 6 martie, Denkov a declarat că şi-a depus demisia în conformitate cu angajamentul luat în iunie 2023. El a cerut ca negocierile privind un nou guvern să înceapă imediat după ce demisia a fost aprobată. După ce s-a adresat Parlamentului, Denkov a plecat pentru a participa la o şedinţă ordinară programată a cabinetului.