Joe Biden vrea o „încetare imediată a focului” de șase săptămâni în Fâșia Gaza!
Preşedintele american Joe Biden a reiterat joi în faţa Congresului Statelor Unite apelul la o „încetare imediată a focului” de şase săptămâni în Fâşia Gaza, îndemnând Israelul să facă mai mult pentru a lăsa să intre ajutorul umanitar, notează AFP.
„Lucrez din greu pentru a obţine o încetare imediată a focului de cel puţin şase săptămâni”, care ar permite eliberarea ostaticilor israelieni închişi în Fâşia Gaza, a declarat el în discursul în Congres despre Starea Uniunii.
El a cerut guvernului israelian „să lase să intre mai mult ajutor umanitar în Gaza”, subliniind că ajutorul umanitar „nu poate fi o consideraţie secundară sau o monedă de schimb”.
În altă ordine de idei, președintele Biden a precizat că „nu va demoniza” migranţii aşa cum a făcut-o adversarul său republican Donald Trump, îndemnând Congresul să adopte un proiect de lege privind controlul frontierelor, notează AFP.