Deputatul PSD, Marius Budăi, salută decizia Guvernului în privinţa majorării salariilor din domeniul asistenţei sociale şi sănătate!

Deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, salută decizia Federaţiei Sanitas şi pe cea a Federaţiei Naţionale Sindicale din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Pro Asist de a suspenda procedurile de declanşare a grevei generale, ca urmare a majorărilor salariale acordate.

El şi-a exprimat, luni, printr-un comunicat de presă, satisfacţia faţă de măsura pe care Guvernul a adoptat-o în privinţa majorării salariilor din domeniul asistenţei sociale şi sănătate.

„Concret, ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern stabileşte că, începând cu luna martie 2024, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenţei sociale, precum şi ale personalului TESA din unităţile şi centrele de asistenţă socială cu sau fără personalitate juridică se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023. Această majorare se acordă în două tranşe egale, începând cu data de 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024”, a afirmat Budăi.

Acesta precizează, de asemenea, că ordonanţa de urgenţă a Guvernului majorează şi salariile de bază ale personalului din sănătate, precum şi cele ale personalului TESA din sănătate, creşterea urmând să se facă tot eşalonat.

Actul normativ stabileşte şi faptul că medicii de medicină generală care efectuează gărzi în cadrul serviciilor de ambulanţă şi al structurilor de primire urgenţe din cadrul unităţilor sanitare vor beneficia de indemnizaţie pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.