Trei zile de ninsori și ploi în aproape toată țara!

Administraţia Naţională de Meteorologie anunță un nou episod de iarnă în România. Meteorologii anunță trei zile de ninsori și ploi în aproape toată țara.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o INFORMARE METEOROLOGICĂ pentru intervalul 19 martie, ora 10 – 21 martie, ora 20.
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații slabe, sub formă de ninsoare în nordul și centrul Moldovei și mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul și estul Transilvaniei. În Carpații Orientali și Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10…15 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40…50 km/h în estul, sud-estul țării și la munte, iar în cursul zilei de marți și în vest, potrivit ANM.

Prognoza meteo București

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU MARȚI
Vremea se va răci semnificativ, astfel că valorile termice diurne se vor situa sub normele perioadei. Cerul va avea înnorări mai ales ziua, când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 6 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU MIERCURI
Valorile termice vor fi în creștere față de ziua anterioară și se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros și vor fi posibile ploi de scurtă durată mai ales în a doua parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.