Rareș Bogdan crede în victoria lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

Rareș Bogdan a vorbit despre candidatul Coaliției la Primăria Capitalei, respectiv medicul Cătălin Cîrstoiu. Europarlamentarul este de părere că, dacă va avea parte de sprijinul celor două partide, are șanse foarte mari de reușită.

Rareș Bogdan susține că medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu poate câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei, dându-l drept exemplu, în ceea ce privește campania electorală, pe fostul președinte Traian Băsescu.

Europarlamentarul l-a menționat și pe președintele Klaus Iohannis, care se va ocupa, dacă va primi postul de secretar general adjunct al NATO, de securitatea țării noastre.

„Domnul Iohannis nu a fost implicat deloc pe listele de europarlamanetare sau locale, la ce preocupări sunt în regiune, nu cred că ii arde de așa ceva. România este într-o perioadă foarte dificilă economic, geopolitic. Iohannis se ocupă de starea de securitate a țării. Domnul Băsescu a intrat în campanie și dupa primul tur a avut 12,6% și a câștigat în fața domnului Chiriță. În momentul când Cătălin Cîrstoiu, la 6 zile de la intrarea în campanie avea aproape 20% și cele două partide 50%, în acel moment cand el se lipește de cele două partide, poate crește în sondaje. Eu vă explic modelul de intrare în campanie”, a declarat Rareș Bogdan la Antena 3 CNN.

Declarațiile lui Rareș Bogdan vin la scurt timp după ce Cătălin Cîrstoiu ar fi amenințat că se retrage din cursa pentru Primăria Muncipiului București, potrivit unor surse politice ale România TV. Candidatul PNL-PSD a spus că este nemulțumit de strategia Coalițieiși se teme că va fi trădat, simțind că nu va fi susținut în campanie, așa cum i s-a promis.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.