O incursiune în lumea Amintirilor din copilărie

La Sala Atelier a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, începând din data de 6 aprilie 2024, puteți vedea un nou spectacol, Amintiri din copilărie  – one man show susținut de actorul Vitalie Bichir în cadrul Programului tnb.edu.

Departe de a fi o simplă dramatizare după Ion Creangă, recitalul gândit şi regizat de Vitalie Bichir propune spectatorilor de toate vârstele o incursiune nostalgică în lumea evocată de marele povestitor, adăugându-i câteva ingrediente ce țin de biografia personală a actorului, moldovean și el.

Scenariul, ingenios, îmbină, în premieră, fragmente din binecunoscutele Amintiri din copilărie cu pagini din manualul Învățătorul copiilor, de la 1883 (o carte de citire cuprinzând și lecții de anatomie pentru clasele primare), autor și co-autor fiind Ion Creangă.

Întâmplările vesele ale copilăriei, povestite cu talent și o deosebită implicare emoțională de actorul care se transpune, rând pe rând, în fiecare din personajele interpretate, primesc un contrapunct ironic prin juxtapunere cu explicațiile didactice (susținute de proiecții). Aceste explicaţii sunt extrase din amuzantele lecții de anatomie formulate în dulcele grai moldovenesc, în care tainele funcționării corpului omenesc sunt descrise pe înțelesul tuturor, în spiritul vremii.

Un moment relevant pentru construcția acestui one man show îl vom găsi, de pildă, la intersecția dintre relatarea cunoscutei întâmplări cu caprele Irinucăi, sursă de râie pentru micul învățăcel venit din Humulești și descrierea acestei arahnide – desprinsă din manualul vremii, cu vorbele de atunci.

Spectacolul trezește în fiecare din noi, spectatorii adulți, dorul de părinți și de locurile natale, prin această incursiune plină de tandrețe și emoție în lumea inocentă a copilăriei. Iar celor tineri, elevi care se confruntă, poate, cu dificultățile lecturii ”obligatorii” (prin programa școlară) a Amintirilor din copilărie, spectacolul de la Sala Atelier a Teatrului Național le oferă o altă ”cheie” de lectură, deschizându-le ușa spre universul evocat cu atâta talent de Nică a lui Ștefan al Petrei din Humulești…, alias Ion Creangă.

Actorul Vitalie Bichir aniversează, cu prilejul acestui recital, 30 de ani de la absolvirea studiilor de actorie.

Primele reprezentații cu „Amintiri din copilărie” vor avea loc pe 6 aprilie (premiera) și 7 aprilie 2024, de la ora 19.00, iar următoarea reprezentație este programată pe 25 mai 2024.

Biletele au fost puse în vânzare și le puteți procura de la Casa de bilete a TNB, precum și online, pe Bilet.ro.

Fotografii din spectacol de Florin Ghioca

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.