Alin Burcea, proprietarul agenției de turism Paralela45, nouă candidatură la ANAT: Asociația trebuie să își recapete forța și puterea care i se cuvin
Președintele-fondator al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Alin Burcea, candidează pentru un nou mandat la conducerea asociației, alegerile pentru funcția de președinte și pentru Consiliul Director având loc pe 12 aprilie. Prin programul său de candidat, Alin Burcea le propune membrilor creșterea reputației asociației, o serie de modificări legislative pentru îmbunătățirea activității agențiilor de turism, a imaginii turismului românesc și a României pe harta turismului internațional fiind prioritățile sale în următorii doi ani.
“Forța și imaginea ANAT pot să crească, îmi doresc ca asociația să își recapete puterea care i se cuvine în industria turismului și o serie de modificări legislative pe care le gândim de mai multă vreme să fie accelerate în următoarea perioadă. Se simte nevoia modificării Ordonanței de Urgență nr. 2/2018, care ne guvernează activitatea, după ce pandemia ne-a arătat limitele ei, se simte nevoia apariției unor fonduri de garantare pentru situații de faliment a companiilor aeriene ori agențiilor de turism, astfel încât pasagerii și turiștii să își recupereze integral banii. De mai multă vreme atrag atenția că bugetul pentru promovarea României, aflat la un nivel similar unei companii, este insuficient pentru realizarea unor campanii eficiente”, declară Alin Burcea, CEO Paralela45 și candidat la Președinția ANAT pentru perioada 2024-2026
Programul său de canditat grupează priorități legislative în opinia operatorilor din turism, dar și propuneri pentru eficientizarea cheltuirii fondurilor publice din domeniu:
- Îmbunătățirea O.G. 2/2018, în sensul scăderii presiunii asupra agențiilor de turism și a asigurării unei distribuții echitabile a răspunderii pe lanțul de distribuție
- Crearea și operaționalizarea a două fonduri de garantare esențiale pentru funcționarea și dezvoltarea industriei de turism din România: Fondul de garantare pentru bilete de avion și Fondul de garantare pentru insolvența agențiilor de turism
- Rediscutarea schemelor de minimis pentru incoming, momentan nefuncționale sau greu de accesat
- Susținerea creării/operaționalizării OMD-urilor pentru a avea fonduri de promovare
- Modificarea legislației de achizitii și solicitarea unui buget corespunzător pentru promovarea destinației România
- Creșterea reprezentativității ANAT prin atragerea de membri noi
- Susținerea reînființării Centrului de Formare ANAT ca etalon în domeniul organizării de cursuri de specialitate în turism
Alin Burcea a creat Asociația Națională a Agențiilor de Turism, alături de alți operatori din turism, în 1990, la puțin timp după înființarea propriei agenții de turism, Paralela45, pe 5 aprilie 1990, cu exact 34 de ani în urmă. A fost constant implicat în activitatea asociației, multe dintre proiectele ANAT pentru industria turismului, cum ar fi măsurile de sprijin financiar în pandemie, schema de minimis pentru incoming, purtând semnătura sa.
În perioada 2000-2002 a fost secretar de stat în Ministerul Turismului, fiind implicat în procesul de privatizare integrală în turism, legea privind domeniul schiabil, legea privind comercializarea pachetelor de servicii turistice, și în programe precum Domeniul schiabil Predeal – Azuga, “Superschi în Carpați”, “Litoralul pentru toți”, “Copiii Soarelui”.
Alin Burcea este absolvent al Facultății de Turism din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a urmat cursuri de specializare în turism în Israel, Grecia şi România, iar din 2007 este doctor în turism de afaceri, fiind autorul primei lucrări din România cu tema “Turismul de afaceri în România”.