Premierul Netanyahu, pregătit de război: „Israelul va învinge!”

Iranul a lansat zeci de drone către Israel, a anunţat sâmbătă seara armata israeliană, un atac fără precedent dublat şi de lansări de rachete balistice.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, în primul său răspuns public de la atacurile din cursul nopţii, că ţara „va învinge”. „Am interceptat. Am blocat. Împreună vom învinge”, a scris premierul într-o scurtă postare pe X.

Contul X al premierului israelian a postat o imagine cu Benjamin Netanyahu vorbind la telefon cu Joe Biden. Presa americană relatează că convorbirea a durat 25 de minute.

Conversaţia a avut loc la finalul unei reuniuni a cabinetului de război al Israelului.

Anterior, Pentagonul a anunţat că secretarul apărării, Lloyd Austin, a vorbit cu omologul său israelian „pentru a discuta despre ameninţările regionale urgente… şi a precizat că Israelul poate conta pe sprijinul deplin al SUA pentru a apăra Israelul împotriva oricăror atacuri din partea Iranului şi a reprezentanţilor săi regionali”.

Consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan a vorbit, de asemenea, cu omologul său pentru a întări „angajamentul de nezdruncinat al Washingtonului faţă de securitatea Israelului”.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, i-a cerut omologului său israelian, ministrul Yoav Gallant, cu care a vorbit la telefon, să notifice SUA înainte de orice potenţial răspuns la atacul iranian, potrivit unui oficial american, citat de CNN.

Cei doi au vorbit la câteva ore după ce Iranul şi-a lansat masivul atac cu drone şi rachete asupra Israelului.

Potrivit unei relatări israeliene a convorbirii, Gallant l-a informat pe Austin cu privire la operaţiunile de apărare ale Israelului de până acum şi a subliniat că Israelul este pregătit pentru orice alt atac.

Cabinetul de securitate al guvernului israelian a autorizat cabinetul de război să ia decizii cu privire la răspunsul Israelului la atacul Iranului, a transmis postul Canal 12.

Astfel, cabinetul de război nu va trebui să se întoarcă la cabinetul de securitate pentru a obţine aprobarea deciziilor, simplificând procesul atunci când vor fi necesare decizii rapide.

Un oficial militar israelian de rang înalt a fost citat de presa de stat israeliană spunând că va exista un „răspuns semnificativ” la atacul iranian, în ciuda apelurilor ONU şi ale Egiptului de a se abţine de la represalii, relatează SkyNews.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.