Cum te poți îmbolnăvi de la o simplă carie! Îți poate afecta și inima!

Pe lângă durerea și disconfortul local, cariile netratate pot permite bacteriilor să pătrundă în fluxul sanguin, ceea ce poate afecta în timp organele vitale și sistemul imunitar. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică ce legătură există intre „banalele” carii și starea de sănătate a întregului organism.

„Igiena orală deficitară ne pune în pericolul de a dezvolta diverse probleme, începând de la sănătatea cavității orale, cum ar fi boala parodontală și cariile. Impactul însă poate să se răsfrângă la nivelul întregului organism”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

Bacteriile din gură se răspândesc în corp

„Bacteriile sunt cele responsabile de boala parodontală și apariția cariilor. Prin nerealizarea unei igiene corespunzătoare la nivel oral, încurajăm înmulțirea si răspândirea lor în tot corpul. Deși, la o primă vedere am putea spune că o carie este o leziune mică la nivel dentar și nu poate avea impact la nivelul sănătății generale, acest tip de gândire este total eronat”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Cum poate o carie să ajungă să ne afecteze inima

„O carie mică, netratată, va deveni în timp o carie mare care va ajunge să afecteze vitalitatea dintelui. Pot astfel să apară abcesele, infecțiile, care se pot manifesta în tot corpul. Spre exemplu, sub forma unei endocardite bacteriene. Aceasta este o infecție gravă la nivelul inimii și poate fi cauzată de bacterii care intră în fluxul sanguin și se atașează de endocard (mușchiul inimii). Simptomele pot varia de la febră și oboseală la dureri în piept și scădere în greutate. Endocardita bacteriană necesită adesea tratament cu antibiotice pe termen lung și, uneori, chiar intervenții chirurgicale pentru a preveni complicațiile grave, cum ar fi insuficiența cardiacă sau emboliile”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.

Bacteriile migrează către vasele sanguine și slăbesc sistemul imunitar

„Trebuie totodată precizat faptul că nervii dentari sunt însoțiți și de vase sanguine, conectate la rețeaua vasculară a întregului corp. Astfel, orice bacterie de la nivelul microcirculației sanguine dentare poate ajunge în vasele mari de sânge. Prin faptul că organismul se află, pe termen lung, într-o stare de alertă, inclusiv sistemul imunitar poate avea de suferit”, spune Dr. Sorina Stroe (MG Dental).

Sistemul digestiv poate avea de suferit

„Faptul că avem dureri dentare din cauza cariilor ne va determina sa avem dificultăți de masticație. Se va efectua o preparare deficitară a bolului alimentar, cu impact asupra sistemului digestiv, care va avea mai mult de lucru decât în mod normal. În plus, durerile ne vor determina să evităm anumite alimente din cauza durității lor, ceea ce ar putea duce la diete dezechilibrate sau deficite nutritive”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

Nu facem abuz de medicamente luate „după ureche”

„Abuzul de medicamente pentru a controla durerea dentară este, de asemenea, nociv pentru sănătatea generală. Acest obicei poate avea un impact negativ asupra tuturor organelor care filtrează si metabolizează substanțele medicamentoase pe care noi le ingerăm. Abuzul de antibiotice luate fără recomandarea medicului sau administrarea necorespunzătoare a acestuia determină ca acest tip de medicamente să aibă o eficiență scăzută în viitor, când poate chiar vom avea nevoie de ele”, mai spune medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

Ce putem face?

„Așa cum spun de fiecare dată, cel mai simplu este să prevenim, nu să tratăm. Recomand să respectăm consultațiile periodice, de rutină, la medicul stomatolog. Asta înseamnă că mergem la medic cel puțin o dată la șase luni, chiar dacă nu avem probleme. Efectuăm zilnic o igienă corespunzătoare: periaj realizat corect, de două ori pe zi, la care adăugăm și folosirea mijloacelor auxiliare de igienă orală, precum dușul bucal sau periuțele interdentare. Totodată, recomand o dietă echilibrată și evitarea pe cât posibil a obiceiurilor nesănătoase precum fumatul și consumul de alcool”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.