Cristian Popescu Piedone acuză: Mazilirea doctorului Cîrstoiu este blat politic prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan!
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, afirmă marţi că mazilirea doctorului Cârstoiu este ”blat politic prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan”.
Cristian Popescu Piedone a scris pe Facebook că, pentru a elimina valul de susţinători ai candidatului Cristian Popescu Piedone, şefii alianţei „îşi trădează electoratul şi îl susţin public pe Nicuşor Dan”.
„Sondajele pe care le-au plătit cu bani grei, le-au rotit şi le-au învârtit în ultima lună i-au scos mereu perdanţi! Aspectul i-a înrăit, i-a învrăjbit şi i-a ameţit! Sclavi ai intereselor de tot felul, şefii coaliţiei au ales să-şi mintă poporul de dragul puterii trecătoare pe care fiecare o are în propriul partid! Şefii coaliţiei toxice şi-au dat seama că victoria lui Piedone va fi izbânda cetăţenilor batjocoriţi şi umiliţi şi minţiţi! Asta îi sperie, practic: ca ţara să nu ia exemplul Bucureştiului şi să nu îi distrugă prin vot la alegerile parlamentare din toamnă!
Aceasta este realitatea, oameni buni! Dacă susţinătorii din Bucureşti ai lui Piedone dau vot negativ coaliţiei în Bucureşti, la toamnă se va ridica împotriva PSD şi PNL tot poporul pe care această coaliţie l-a umilit şi l-a batjocorit în ultimii patru ani! Concluzie: mazilirea doctorului Cîrstoiu este blat politic prin care PSD şi PNL în susţin pe Nicuşor Dan.
În minţile lor negre de ură, dacă Piedone pierde, alianţa toxică are şanse mari să câştige alegerile parlamentare din toamnă! Şi mai poate umili poporul încă patru ani! Vreau să-i asigur pe toţi oamenii buni care mă susţin, că mă voi lupta pentru dreptate cu toată fiinţa mea, cu toată experienţa mea de primar! Oameni buni, aşa cum Sfântul Gheorghe nu s-a speriat şi a învins balaurul, aşa vom învinge şi noi balaurul politic toxic pentru ţară”, a scris Popescu Piedone pe Facebook.
Coaliţia a decis luni seara să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice. Coaliţia a discutat situaţia candidatului la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, iar după lungi discuţii a ajuns la soluţia candidaturilor separate.