Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, intervenție fermă în „cazul 2 Mai”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după decizia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar, motiv pentru care şi-ar fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire a publicului.

”Decizia de ieri (miercuri) a aparţinut Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM, ministrul nu e parte a acestei secţii. Nu am niciun fel de atribuţie în toată această procedură. Secţia a analizat dosarul şi aşa cum ştiţi, a decis ca judecătoarea din dosarul Pascu să nu fie suspendată până la finalizarea procedurii disciplinare, chiar dacă Inspecţia Judiciară a transmis acel raport prin care propunerea suspendarea doamnei judecător până la finalizarea acţiunii disciplinare”, a declarat Alina Gorghiu.

Ministrul Justiţiei a precizat că ”e important să precizeze că dosarul penal e în continuare în procedură şi, de asemenea, că acţiunea disciplinară se derulează”.

”Acum, în calitate de ministru, am o obligaţie de rezervă, pe care nu pot să o încalc, nu pot să mă pronunţ cu privire la dosar, nu am voie să mă pronunţ cu privire la probele din dosar. Însă, am spus nu o dată, ci de fiecare dată când a venit vorba de acest caz şi de alte cazuri care au avut aceeaşi încărcătură, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar. Motiv pentru care mi-aş fi dorit ca decizia de ieri a CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire a publicului”, a completat Alina Gorghiu.

Ea a menţionat că ”Justiţia nu se face la televizor, nu se face în stradă, ci în instanţe, dar în acelaşi timp, avem obligaţia să ascultăm care sunt nemulţumirile cetăţenilor şi să încercăm să fim transparenţi şi să dăm răspuns acestor nemulţumiri”.

”Rămâne să evalueze fiecare dacă decizia de ieri a fost înţeleaptă sau nu. Din punctul meu de vedere, fiecare acţiune, fiecare decizie a CSN, a ministerului, a sistemului judiciar, trebuie să ajute la creşterea încrederii în Justiţie, şi nu la o şi mai mare nemulţumire a cetăţenilor. Vom vedea care va fi evoluţia în acest dosar, dar, repet, îmi doresc tare mult să contribuim la creşterea increderii în justiţie, nu la a pune încă o sămânţă în grădina neîncrederii”, a completat Gorghiu.

Judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, a decis, miercuri, Consiliul Superior al Magistraturii, care a respins cererea Inspecţiei Judiciare ca neîntemeiată. Secţia pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către Ioana Ancuţa Popoviciu ”nu este de natură a afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurii disciplinare faţă de aceasta”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.