Eurodeputatul Maria Grapini susține inițiativa președintelui Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan: Aștept câteva documente pentru a face demersuri la Comisia Europeană!

Europarlamentarul Maria Grapini, membru în grupul S&D, sprijină demersurile președintelui Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, de stopare a realizării parcurilor fotovoltaice și a grupurilor pe gaze, la Complexul Energetic Oltenia.

“Am discutat cu domnul Crețan și aștept câteva documente pentru a face demersuri la Comisia Europeană. Cred că este important să se respecte dreptul de proprietate al cetățenilor!”, a punctat eurodeputatul Grapini.

De menționat faptul că președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, a anunțat că va face demersuri la Bruxelles pentru a stopa noile investiții de la Complexul Energetic Oltenia. În acest sens, Constantin Crețan a precizat că a luat legătura cu europarlamentarii Maria Grapini – care a răspuns imediat solicitării acestuia, oferindu-și susținerea și disponbilitatea de a face demersurile necesare la Comisia Europeană – și Cristian Terheș.

Concret, președintele Federației Naționale a Muncii solicită Comisiei Europene să nu aprobe fondurile europene pentru noile investiții, din cauză că sunt litigii pe terenurile respective. Mai mult, acesta susține că va aduce argumente potrivit cărora gazele sunt mai poluante decât cărbunele.

“Am avut un contact cu europarlamentarii care încă mai sunt la Bruxelles, doamna Grapini și domnul Terheș. Facem, în acest sens, un raport privitor la contractul pe care l-a făcut OMV Petrom cu CEO, pentru a pune mâna pe rezervele de cenușă. Vom arăta, astfel, un raport în care solicităm Comisiei Europene să nu aprobe nici fondurile pe gaze și nici pentru fotovoltaice. Cred că vom reuși să stopăm aceste investiții. Dacă există un singur litigiu pe terenurile respective, nu se aprobă fondurile. Vom încerca să-i oprim!”, a conchis liderul FNM.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.