Secretarul general PNL, Lucian Bode, pune „punctul pe i”: Modelul liberal de guvernare este cel mai proeuropean, axat pe investiţii şi dezvoltare!
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a precizat, astăzi, că este posibil ca partidul să câştige alegerile locale, menţionând că liberalii intră în cursa electorală „cu fruntea sus” şi au reuşit să depună liste complete de candidaţi în 95% dintre localităţi, spre deosebire de PSD – 90%, AUR – 50% şi Dreapta Unită – 30%.
„Intrăm în bătăliile electorale ale acestui an cu fruntea sus şi cu realizările guvernărilor liberale de partea noastră. (…) Cred că intrăm în aceste bătălii electorale din anul 2024 cu cea mai valoroasă resursă a noastră, resursa umană. Avem cea mai valoroasă resursă umană dintre toţi competitorii politici care s-au înscris în această competiţie pe 9 iunie. Am reuşit printr-o bună organizare să depunem liste complete în peste 95% din UAT-urile din România, ceea ce este un lucru fără precedent în ultimii 34 de ani, în raport cu cei de la PSD care n-au depăşit 90% sau cei de la AUR – 50% sau cei de la Alianţa Dreaptă Unită care au trecut puţin de 30%”, a declarat Bode, la Conferinţa regională „Europa în fiecare localitate”, organizată de TNL Bucureşti.
Potrivit lui Bode, PNL intră în alegerile europarlamentare şi locale cu „o forţă cum n-a mai avut” şi cu un singur gând – acela de a câştiga.
„Atunci când ai peste 1.150 de primari care candidează pentru a-şi reînnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri locali şi judeţeni care candidează pentru a-şi reînnoi mandatul, când ai de partea ta realizările Guvernului, la nivel central, ale guvernării locale, ale colegilor noştri la nivel european, nu ai cum să nu-ţi propui alt obiectiv decât acela de a câştiga alegerile locale. Şi, credeţi-mă, acest lucru este posibil ca Partidul Naţional Liberal, în 9 iunie, să câştige alegerile locale”, a adăugat Lucian Bode.
Secretarul general al PNL a spus că modelul liberal de guvernare este cel mai proeuropean, de echilibru, axat pe investiţii şi dezvoltare.
„Unii încearcă, printr-un discurs demolator şi plin de ură, să deturneze calea europeană a României, să vireze cumva spre est. Nu-i vom lăsa, iar rolul nostru este să fim scut împotriva acestei ascensiuni a extremismului mascat în ideea unui suveranism pestriţ şi prost înţeles, într-un model putinist, care otrăveşte societăţile şi le sugrumă idealurile şi dezvoltarea. Vi se pare că trolii şi trompetele Rusiei vin cu un proiect în ţară, de construcţie, de dezvoltare? Categoric, nu. Ei vin cu propaganda din est care a dezbinat Europa şi care a readus, după mulţi ani de pace, războiul şi neliniştea în Europa. Pe 9 iunie avem şansa să-i ţinem pe toţi aceştia departe de porţile Europei şi să-i lovim acolo unde-i doare cel mai tare: să-i taxăm la vot. Sunt mincinoşi şi cinici, se bagă pe sub piele ca şerpii, inoculează veninul şi otrăvesc societatea. Acesta este pericolul extremismului pe care cu toţii şi mai ales voi, tinerii, trebuie să-l conştientizăm în acest an”, a completat Bode.
El a subliniat că, istoric, românii n-au avut niciodată „nostalgii ruseşti”, deoarece „prea multă durere şi umilinţă au venit din est”.