Andrei Chiliman, mesaj tranșant către locuitorii din sectorului 1: Dezastrul produs de Clotilde Armand nu poate fi curățat decât de un om eficient și anume George Tuță!

Fostul primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a întors, la aproape 10 ani de când a ieșit din prim-planul politicii, să îl susțină pe George Tuță, candidatul alianței PSD-PNL la Primăria Sectorului 1.

Singurul primar cu 3 mandate la Sectorul 1, Chiliman este implicat în campania electorală a lui George Tuță, îl susține pe acesta la întâlnirile cu cetățenii și a lucrat cu actualul deputat pe stabilirea proiectelor importante din programul de guvernare.

”Dezastrul produs de Clotilde Armand nu poate fi curățat decât de un om eficient, care să și știe ce are de făcut. am încredere ca George va fi un primar implicat și orientat spre rezolvări rapide ale problemelor stringente”, spune Chiliman.

Fostul primar, cel sub care Sectorul 1 a fost cunoscută drept Capitala Capitalei, va fi consilier onorific în mandatul lui Tuță. Până atunci, este prezent la evenimente și întâlniri cu oamenii, alături de candidatul alianței PSD-PNL.

” Aici nu mai avem o bătălie politică, ci una de supraviețuire. Sectorul 1 a fost lăsat să cadă. În mandatul primăriței cu bulină roșie au fost oprite toate lucrările de consolidare, reabilitarea termică începută de mine nu a mai fost continuată, motorul economic al Bucureștiului a fost oprit, sunt probleme cu școlile, cu piețele, cu parcurile. Oamenii se simt părăsiți, lăsați ai nimănui de o administrație care e pusă numai pe scandal”, spune Andrei Chiliman.

Sondajele arată că peste 70% din populația Sectorului 1 este nemulțumită de activitatea Primăriei Sectorului 1 și vor schimbarea lui Clotilde Armand. Cu toate acestea, multitudinea de candidați pentru funcția de primar înseamnă că voturile vor fi împărțite. Riscul cel mai mare este ca sectorul să intre astfel, încă 4 ani, sub primărița cu bulină roșie, Clotilde Armand.

„Susținerea celor două partide mari, PNL și PSD, face din George Tuță singurul candidat cu șanse reale de a aduce schimbarea în Sectorul 1. Doar el va putea fi în consens cu membrii Consiliului Local și cei ai Consiliului General, astfel încât planurile noastre de dezvoltare să devină realitate. Vă invit să îl votați pe George Tuță, alături de care voi fi cu toată experiența și priceperea mea.” a declarat Chiliman.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.