Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai. Procesul se va relua de la început cu un alt judecător!

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanţa.

Potrivit datelor de pe portalul instanţei, judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai. În aceste condiţii, procesul se va relua de la început cu un alt judecător, ceea ce şi-au dorit reprezentanţii victimelor. Următorul termen în dosar era prevăzut pentru ziua de joi.

Ioana Ancuţa Popoviciu, care a fost desemnată să soluţioneze dosarul în care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai din vara anului trecut în urma căruia doi tineri au murit, a fost acuzată de comportament nepotrivit de familiile victimelor şi de avocaţii acestora.

Primul termen în procesul lui Vlad Pascu a avut loc pe 22 februarie, la ora 9.00, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost amânat pentru ora 12.30 deoarece Pascu avea termen şi la Tribunalul Constanţa, pentru a scăpa de arestul preventiv, dar acea cerere a fost respinsă.

La reluarea procesului, judecătoarea din dosar a constatat că Vlad Pascu nu are apărare deoarece unul dintre avocaţi s-a retras din dosar, iar celălalt a menţionat că protestează, fiind solidar cu acţiunea declanşată de Baroul Bucureşti şi a cerut ca următorul termen să fie acordat după 29 februarie.

Judecătoarea a dispus ca următorul termen să aibă loc pe 14 martie şi a emis o adresă către Baroul Constanţa, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru Vlad Pascu, pe toată durata procesului.

Judecătoarea Ioana Ancuta Popoviciu

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.