Norvegia, Spania şi Irlanda vor recunoaşte oficial statul Palestina
Norvegia, Spania şi Irlanda vor recunoaşte oficial statul Palestina, au anunţat miercuri premierii celor trei ţări, exprimându-şi speranţa că demersul lor va favoriza pacea cu Israelul şi că alte ţări le vor urma exemplul.
Membrele UE Slovenia şi Malta au anunţat şi ele în ultimele săptămâni că intenţionează să recunoască Palestina, argumentând că soluţia a două state este esenţială pentru o pace durabilă în regiune.
„În mijlocul războiului, cu zeci de mii de morţi şi răniţi, trebuie să păstrăm viu singurul lucru care poate oferi o casă sigură pentru israelieni şi palestinieni: două state care pot trăi în pace unul alături de celălalt”, a declarat premierul Jonas Gahr Store în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că ţara sa va recunoaşte oficial Palestina de la 28 mai.
„Recunoaşterea Palestinei este o modalitate de a sprijini forţele moderate care au pierdut teren în acest conflict prelungit şi brutal. Totodată, trimite un mesaj puternic altor ţări să urmeze exemplul Norvegiei şi al unui număr de alte state europene şi să recunoască statul palestinian”, a adăugat şeful executivului norvegian. El a apreciat totodată că o astfel de măsură va face în cele din urmă posibilă reluarea procesului pentru a se ajunge la soluţia a două state şi să-i imprime un nou impuls.
„Astăzi, Irlanda, Norvegia şi Spania anunţă că recunoaştem statul Palestina”, a declarat la rândul său premierul irlandez Simon Harris.
„Fiecare dintre noi va face paşii naţionali care sunt necesari pentru a da efect acestei decizii”, a mai spus el.
„Sunt încrezător că şi alte ţări ni se vor alătura în a face acest pas important în următoarele săptămâni”, a adăugat Harris.
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunţat la rândul său miercuri, după omologii săi norvegian şi irlandez, că ţara sa va recunoaşte oficial Palestina pe 28 mai.