Premiatul regizor și scenarist canadian Philippe Lesage va fi președintele Juriului Bucharest International Film Festival (BIFF) 

Cea de-a XX-a ediție aniversară a prestigiosului Bucharest International Film Festival (BIFF, de urmărit site-ul www.biff.com.ro) va avea loc în perioada 19-28 septembrie 2024 și va aduce în prim-plan universul fascinant al cinematografiei internaționale, filme remarcabile, în premieră națională, transformând Capitala în epicentrul artei cinematografice.

Ediția aniversară aduce câteva noutăți importante: mărirea duratei festivalului la zece zile, introducerea competiției de scurtmetraje internaționale, precum și un premiu pentru distribuitorul în România al filmului câștigător BIFF.

Cunoscutul regizor și scenarist canadian Philippe Lesage va fi președintele Juriului Bucharest International Film Festival (BIFF) din acest an. Inițial realizator de documentare, Philippe Lesage a intrat în cinematografia narativă în anii 2010 si a semnat Les Démons (The Demons, 2015) care a avut premiera mondială la festivalul de la San Sebastian în Competiție, Genèse (2018) și Comme le feu (Who By Fire, 2024). Filmul Genèse a câștigat numeroase premii printre care Lupul de Aur (Festivalul New Cinema, Montreal), Premiile pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor la Seminci din Valladolid (Spania) și cel mai bun film la Los Cabos International Film Festival (Mexic). Filmul a fost, de asemenea, selectat la renumitul Muzeu de Artă Modernă și Societatea de Film din Lincoln Center’s New Directors/New Films Festival, AFI FEST și Rotterdam Film Festival. Metacritic l-a clasat pe locul 16 pentru cele mai bune filme din 2019. Comme le feu (Who By Fire) a câștigat Grand Prix of Generation’s International Jury la Berlinale și a participat recent la Bafici (Festivalul de la Buenos Aires).

”Sunt foarte bucuros să particip și ca președinte al juriului dar și ca invitat, pentru a susține sesiunile de întrebări și răspunsuri după proiecția celui mai recent film al meu, Who by Fire”, declară Philippe Lesage.

BIFF a devenit un reper pe harta României dar și a Europei și a continentului nord american, atrăgând, de la an la an, din ce în ce mai mulți participanți și vizitatori străini.

În prima parte a acestui an, Festivalului Internațional de Film București (BIFF) i-a fost conferită Medalia Custodele Coroanei Române  cu următoarea motivație: „La împlinirea a două decenii de la fondare, pentru palmaresul impresionant al creațiilor cinematografice aduse în fața publicului din România și încurajate prin premiile oferite, care îmbogățesc patrimoniul cultural al țării noastre. Pentru că prin sistemul său de organizare contribuie la cunoașterea autorilor, regizorilor, scenariștilor și actorilor români, pe marile ecrane din întreaga lume, și pentru punerea în valoare în  cadrul festivalului a unor importante capodopere ale cinematografiei clasice românești salvate de la uitare.” Medalia a fost primită de către Dana Dimitriu-Chelba, directorul Festivalului.

În cadrul Bucharest International Film Festival 2024, cinefilii vor avea ocazia unică de a VIZIONA o selecție remarcabilă de lungmetraje, înscrise în cursa pentru trofeul BIFF 2024. Juriul internațional, format din personalități de marcă din industria cinematografică, va avea misiunea de a desemna câștigătorii.

BIFF rămâne un punct de reper în peisajul cinematografic, fiind singura competiție internațională dedicată filmelor de lungmetraj din Capitală iar filmele sunt premiere naționale, mai putin cele din secțiunea autori români.

Bucharest International Film Festival (BIFF) este organizat de Fundaţia Charta şi Asociaţia Culturală Grigore Vasiliu Birlic, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii. Partenerii BIFF sunt Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Cinema Muzeul Țăranului Român, Grădina cu filme – Cinema & More, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, Cinema Eforie și Cinema Union. BIFF este singurul festival de film internațional din București care are secțiunea de documentar și film istoric pentru a onora Centenarul Regele Mihai din 2021, la 100 ani de la naștere, inițiată de către Dan Drăghicescu.

Pentru mai mult detalii vizitaţi pagina oficială a festivalului www.biff.com.ro și pagina de Facebook https://www.facebook.com/BucharestInternationalFilmFestival.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.