Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, pune „punctul pe i”: Procesul de recalculare a pensiilor este aproape finalizat!
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, spune că procesul de recalculare este aproape finalizat, urmând ca taloanele să fie tipărite în scurtă vreme.
”Suntem în plin proces de tipărire a taloanelor de pensie pe luna iunie, mai avem două luni, iulie și august, iar deja din luna septembrie tipărim taloanele noi, cu noul cuantum al pensiei recalculat conform Legii 360.
Începând din luna iunie, începem procesul de tipărire și ulterior de distribuire a noilor decizii de pensionare, iar cu data de 1 septembrie deja să își primească pensiile, să știe exact care este noul cuantum al pensiei în urma recalculării făcute după noua lege a pensiilor.
Chiar mai mult de trei milioane de oameni (vor primi majorări, n.r.) pentru că punctele de stabilitate vor aduce un plus față de ceea ce se întâmplă în momentul de față”, a declarat Daniel Baciu, la un post TV.
Anumite venituri, care până acum nu erau luate în considerare, vor fi luate în calcul la stabilirea pensiei. Condiția pe care o pun autoritățile pentru ca aceste venituri să fie luate în calcul este ca asupra lor să se fi datorat contribuții sociale.
”Există o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună.
Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale.
Acolo era acest risc, în special la acordul global, ca adeverința pe care o eliberează un angajator să fie cu niște sume mai mici decât sumele din carnetul de muncă. Iar noi am specificat foarte clar în lege și în norme că dacă vin cu asemenea adeverințe, cu sume mai mici, pensia lor să nu scadă. La fel ca și la recalculare, pe noua formulă de calcul, să rămână cu cuantumul cel mai avantajos în plată”, a explicat și șeful CNPP, Daniel Baciu.
”Acolo unde avem un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, chiar și de peste 80-90%”, a mai spus el.