Fostul preşedinte iranian, Mahmoud Ahmadinejad, şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale de pe 28 iunie!
Fostul preşedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad, adept al liniei dure, şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale de pe 28 iunie, organizate în urma decesului lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter luna trecută, a informat duminică televiziunea de stat de la Teheran, transmite Reuters.
Candidatura sa ar putea fi însă invalidată de Consiliul Gardienilor Constituţiei, care va anunţa pe 11 iunie lista finală.
Ahmadinejad, fost membru al Gardienilor Revoluţiei, a fost preşedinte timp de două mandate, între 2005 şi 2013.
În 2017 Consiliul Gardienilor Constituţiei i-a invalidat candidatura, la un an după de ayatollahul Ali Khamenei l-a avertizat că aceasta ”nu este în interesul lui şi nici al ţării”.
Între cei doi a apărut o ruptură după ce Ahmadinejad a susţinut în mod explicit un control asupra autorităţii supreme a lui Khamenei.
În 2018, într-una din rarele critici îndreptate împotriva lui Khamenei, Ahmadinejad i-a scris pentru a cere alegeri ”libere”.
Khamenei îl sprijinise pe Ahmadinejad după ce realegerea acestuia în 2009 fusese urmată de proteste, soldate cu zeci de decese şi sute de arestări, înainte ca forţele Gardienilor Revoluţiei să pună capăt tulburărilor.