Creșterea salariului minim pe economie va conduce la o avalanșă de scumpiri!

Un nou val de scumpiri este preconizat pe fondul creșterii salariului minim în România. Analistul economic Adrian Negrescu este de părere că majorarea salariului minim reprezintă ”un măr otrăvit pentru economie”.

Creșterea salariului minim va atrage noi scumpiri în mai multe domenii. Potrivit estimărilor BNR, cele ce se îndreaptă către prețuri mai mari sunt domeniile cheie.

„Creșterea aceasta a salariului minim de la mijlocul anului va duce creșteri de prețuri, mai ales în domeniul serviciilor, pentru că, bineînțeles, firmele vor duce în prețurile produselor și serviciilor pe care le comercializează toată această creștere din pix a salariului minim.

În prim-plan nu vor mai fi alimentele cum au fost până acum și nici produsele nealimentare, de la detergenți, la ceea ce mai cumpărăm noi din magazine.

Vor fi serviciile, adică tot ceea ce ține de lucrurile de care avem nevoie: de la angajarea unui electrician, a unui zidar, la serviciile de coafură, de transport, de marfă, de depozitare, inclusiv curierii, probabil vor costa mai mult.

Serviciile s-au scumpit deja cu 11% în primul trimestru și e probabil ca până la finele anului să asistăm la o scumpire de cel puțin 6%-7% în plus față de ce vedem până acum”, a spus Adrian Negrescu, analist economic, duminică, la Antena 3.

De la 1 iulie, chiar de când începe sezonul vacanţelor, carburanţii vor costa mai mult. Majorările au fost adoptate anul trecut de Guvern. Scumpirea de la 1 iulie, cauzată exclusiv de creșterea accizei (incluzând și TVA aferentă), va fi de 43 de bani pe litrul de benzină și de 40 de bani pe litrul de motorină. Dacă acum plinul de benzină de 50 de litri costă 348 de lei, de la 1 iulie, atunci când va creşte acciza, acelaşi plin va costa cu 20 de lei în plus.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.