Datoria publică, la cote alarmante! Ministerul Finanțelor vrea să împrumute șapte miliarde de lei în luna iunie!

Ministerul Finanțelor plănuiește să împrumute aproape 1,4 miliarde de euro de la băncile comerciale în luna iunie. În total, statul vrea să strângă 6,95 miliarde de lei, după ce luna trecută a programat împrumuturi de 5,89 miliarde de lei.

Pe parcursul lunii, Ministerul Finanțelor a programat licitații care însumează 6,2 miliarde de lei, la care se adaugă 750 de milioane de lei, sumă care ar putea fi adunată prin sesiuni suplmentare necompetitive, conform Agerpres.

Suma totală este cu 1,06 miliarde de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în mai 2024, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 6 iunie este organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 600 de milioane de lei, cu scadenţa în 31 martie 2025, iar în 13 iunie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune similară, de 600 milioane lei, cu scadenţa în 28 mai 2025.

De asemenea, pe parcursul lunii iunie 2024, vor fi lansate 11 emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 5 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni ( 750 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru o emisiune de obligaţiuni de 200 milioane lei, în 10 iunie, o emisiune de 300 de milioane lei, în 17 iunie şi nouă emisiuni de 500 milioane lei, în 3 iunie (două), 6 iunie, 10 iunie, 13 iunie, 17 iunie, 20 şi 27 iunie (două).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.